Cinci persoane au fost reţinute pentru trafic de minori şi proxenetism, în urma unei acţiuni efectuate de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Brăila, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Brăila, potrivit informaţiilor furnizate joi de IPJ Brăila informează Agerpres.
Au fost efectuate zece percheziţii domiciliare în municipiile Brăila, Constanţa şi Focşani, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori şi proxenetism, ocazie cu care au fost puse în aplicare 26 de mandate de aducere, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, fiind reţinute.
Poliţiştii au ridicat 12 telefoane mobile, un laptop, 10.882 de lei şi 50 de euro.
Din cercetări a rezultat faptul că cei cinci ar fi constituit o grupare infracţională organizată şi ar fi exploatat sexual mai multe tinere ce provin din familii dezorganizate, dintre care trei minore, în vederea obţinerii de foloase materiale.
"Tinerele ar fi fost racolate prin inducerea în eroare - iniţiind cu acestea false relaţii de iubire - şi, profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau, ar fi fost adăpostite în mod repetat în diferite locuinţe din municipiile Galaţi, Brăila, Focşani şi Constanţa, unde ar fi fost exploatate prin prostituţie", se arată în comunicatul IPJ Brăila.
În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au fost angrenaţi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi jandarmi, misiunea beneficiind de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.
Cinci persoane reţinute pentru trafic de minori şi proxenetism la Brăila
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

225
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
225

526
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
526

1.328
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
1.328

37
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
37

789
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
789

1.326
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
1.326

835
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
835

2.517
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
2.517

1.226
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
1.226

6.993
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
6.993

1.515
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.515

1.736
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.736

24
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
24

















Comentează