Cinci persoane au fost rănite, joi, într-un accident rutier care s-a produs în Dumbrava Roşie, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, în accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce o autoutilitară condusă de o femeie în vârstă de 44 ani, din Vădurele, se deplasa pe strada Teiului, ajunsă la intersecţia cu strada Voinţei ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 49 ani, din Dumbrava Roşie. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto şi a altor patru persoane, cu vârste cuprinse între 44 şi 62 ani, din al doilea autoturism", a declarat Ramona Ciofu.
ISU Neamţ a anunţat că victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe de echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, SMURD şi Terapie Intensivă Mobilă.
Conform primelor cercetări, accidentul s-a produs după ce autoutilitara nu ar fi respectat indicatorul "STOP".
Poliţiştii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă
Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier produs la Dumbrava Roşie
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

507
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
507

4
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
4

14
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
14

865
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
865

408
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
408

10
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
10

13
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
13

38
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
38

1.515
Premieră în România. Primarul din Slatina a anunțat că 'păcănelele" au fost interzise: 'Să se ducă unde vor'
1.515

1.456
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
1.456

1.581
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.581

3.118
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
3.118

1.813
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.813
















Comentează