Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Agerpres, că noul an şcolar va începe de la premisa că este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic cât de mult posibil.
"Cât sunt eu ministru, voi face tot ce depinde de mine ca elevii să facă şcoală fizic în cele mai bune condiţii posibile. Începem noul an şcolar de la premisa că este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic cât de mult posibil. Trebuie să ne îndreptăm spre o normalitate în care elevii să beneficieze de activităţi didactice echitabile, în care diferenţele de acces să fie reduse la minimum. Elevii vor fi prezenţi în şcoli, aşa cum sunt obişnuiţi să facă şcoală şi aşa cum ştim că este benefic atât din punct de vedere al dezvoltării coerente a competenţelor, cât şi al sănătăţii psiho-emoţionale a acestora şi doar în situaţii excepţionale, când sănătatea lor sau a celor din jur este în pericol, vor rămâne acasă, pentru învăţare online", a afirmat ministrul.
În opinia sa, este esenţial ca elevilor se li se ofere un "cadru sigur" cu măsuri de protecţie, astfel încât transmiterea noului coronavirus să fie cât mai redusă.
"De asemenea, este esenţial să avem în vedere că acestor copii trebuie să le oferim un cadru sigur şi că e nevoie de continuarea anumitor măsuri de protecţie, aşa încât transmiterea să fie cât mai mică posibil", a susţinut ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a enumerat principalele măsuri prevăzute pentru anul şcolar 2021 - 2022:
* Festivităţile de deschidere vor fi organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a măştii de protecţie şi vor avea o durată de maximum o oră şi jumătate.
* În toate situaţiile de predare cu prezenţă fizică se vor respecta cu stricteţe măsurile de protecţie sanitară: purtarea măştilor este obligatorie pentru toţi cei implicaţi în procesul educaţional (cu excepţia antepreşcolarilor şi preşcolarilor), se va păstra distanţa fizică maximă posibilă între elevi şi profesori, se vor dezinfecta şi aerisi în mod regulat spaţiile de lucru.
* Orele de educaţie fizică şi activităţile sportive se pot desfăşura în săli de sport/spaţii interioare, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1.000. După această rată, orele de educaţie fizică se pot desfăşura doar în spaţii deschise, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie.
* Dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este de maximum 6/1.000 de locuitori, toţi antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii vor merge fizic la scoală. După depăşirea acestui prag, până la instituirea stării de carantină la nivelul localităţii, toţi elevii vor participa la cursuri, în sistem online, cu excepţia antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din învăţământul special, care vor continua să participe la cursuri cu prezenţă fizică, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
* La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei nu sunt permise activităţile cu prezenţă fizică pentru antepreşcolari, preşcolari şi elevi în unităţile de învăţământ, iar activitatea didactică pentru preşcolari şi elevi se desfăşoară exclusiv online.
* Indiferent de scenariul în care se află localitatea, activităţile de terapie cu prezenţă fizică sunt permise pentru toţi elevii cu cerinţe educaţionale speciale din şcolile speciale şi şcolile de masă, având în vedere că acest tip de activităţi sunt esenţiale pentru supravieţuirea şi echilibrul emoţional al acestor elevi.
"De luni îi aşteptăm pe elevi la şcoală, în siguranţă! Vă asigur că atât timp cât sunt eu ministru, voi face tot ce depinde de mine ca elevii să facă şcoală fizic, în cele mai bune condiţii posibile", a mai arătat ministrul Educaţiei.
Cîmpeanu vrea ca elevii sa meragă fizic la școală cât mai mult timp posibil
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

71
Horoscopul zilei de 22 martie 2026. Berbecii se pot confrunta cu tensiuni acute la serviciu. Află ce se întâmplă cu zodia ta
71

1.507
Descoperirea care rescrie preistoria: Apare 'stârcul iadului', un prădător uriaș care schimbă tot ce știam despre dinozauri
1.507

1.795
VIDEO Româncă ruinată de 'Prințul Dubaiului': Detalii din culisele demascării uneia dintre cele mai mari escrocherii online - de la LinkedIn la o vilă de lux din Nigeria
1.795

84
Microsoft cedează presiunii: Schimbări majore anunțate pentru Windows 11, după valul de critici
84

34
Extracții ilegale din râul Cașin: Patru zone depistate de inspectorii Apelor Siret
34

26
Blue Origin pregăteşte o constelaţie gigantică de sateliţi pentru centre de date pe orbită
26

22
Motivul pentru care unii experți consideră botoxul un antidepresiv puternic
22

88
VIDEO ÎPS Teodosie le-a vorbit credincioșilor din Constanța despre unul dintre foști Patriarhi ai Constantinopolului
88

123
După 88 de ani de cercetare, oamenii de știință au aflat ce înseamnă, de fapt, o viață fericită
123

81
Accident mortal pe DN 1B: Un copil și-a pierdut viața după coliziunea dintre o mașină și un TIR
81

34
Se întâmplă-n școlile din România: Elev de clasa a VI-a, agresat de colegi mai mari - 'Este o situație gravă'
34

39
Aproximativ 1.500 de persoane, la protestul minerilor de la Târgu Jiu
39

47
Incendiu la o societate comercială din Argeș: Trei acoperișuri afectate, intervenție complicată a pompierilor
47
















Comentează