Grecia şi China au semnat luni la Atena 16 acorduri de cooperare în sectoare precum energie, agricultură, turism şi naval, cu prilejul unei vizite de stat în Grecia a preşedintelui chinez Xi Jinping, transmite Bloomberg potrivit Agerpres.
China şi Grecia sunt "parteneri naturali" în cadrul iniţiativei "O centură, un drum", a declarat Xi Jinping la finalul întâlnirii cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Cele două ţări vor cooperare în multe sectoare şi "vrem să întărim rolul de tranzit al portului Pireu, să extindem schimburile comerciale şi să investim în sectoarele energiei, transporturilor şi bancar", a spus liderul chinez.
"Deschidem un drum care în scurt timp va deveni o autostradă deoarece cooperarea noastră se va consolida", a spus, la rândul său, premierul Mitsotakis, adăugând că obiectivul comun al celor două ţări este ca o jumătate de milion de turişti chinezi să viziteze Grecia în 2021.
Un acord în sectorul agriculturii va permite exportul în China a fructelor de kiwi cultivate în Grecia precum şi a şofranului din Kozani, o mişcare care va stimula economia micului oraş din nordul Greciei. În sectorul energiei, compania chineză State Grid Corporation of China şi-a exprimat în mod oficial interesul de a participa la licitaţia pentru construcţia unei legături între insula Creta şi reţeaua energetică din Grecia continentală, în paralel fiind semnat un acord pentru participarea chineză la proiectul de energie fotovoltaică Minos, cu o capacitate de 50 de megawaţi, in insula Creta.
În cursul serii preşedintele chinez Xi Jinping şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis vor vizita împreună terminalul de containere pe care firma chineză Cosco îl deţine în portul grec Pireu, cea mai mare investiţie făcută până acum de o firmă chineză în Grecia.
Recent, Guvernul grec a aprobat un plan în valoare de 612 milioane euro al grupului chinez Cosco care vizează portul Pireu. Planul prevede extinderea terminalului de croaziere, un nou terminal pentru pasageri şi o zonă logistică. Unul din acordurile semnate luni prevede ca cele două părţi să colaboreze pentru a depăşi orice obstacole în calea implementării investiţiei. Banca Europeană de Investiţii va acorda Cosco un credit de 100 milioane de euro pentru finanţarea proiectului cu garanţii de la Export-Import Bank of China.De asemenea, o serie de bănci chineze, printre care Bank of China şi Industrial and Commercial Bank of China ar urma să contribuie şi ele. Începând de la 1 noiembrie anul curent Bank of China şi-a deschis o sucursală la Atena iar Industrial and Commercial Bank of China va inaugura şi ea un birou în curând.
China pune piciorul în Grecia - Au fost semnate 16 acorduri bilaterale cu ocazia vizitei lui Xi Jinping la Atena
Explorează subiectul
Articole Similare

39
Spania va declasifica documente referitoare la tentativa de lovitură de stat din 1981
39

2.695
Românii nu mai pot intra în Marea Britanie fără autorizație de călătorie: Cât costă documentul care le permite accesul în UK
2.695

29
Premierul Canadei va face vizite în India, Australia și Japonia
29

2.693
VIDEO Apariție explozivă la Louvre - Fostul prinț Andrew surprins pe bancheta mașinii de poliție, afișat printre Mona Lisa și Venus din Milo: „Transpiră acum”
2.693

103
Rob Jetten a devenit cel mai tânăr şi primul premier declarat homosexual al Olandei
103

95
Cancelarul Merz denunţă „barbaria” Rusiei lui Vladimir Putin după patru ani de război
95

147
Soldat rus, condamnat la închisoare pe viață pentru execuția prizonierilor de război
147

4.016
VIDEO Una dintre insulele preferate ale românilor, lovită de inundații catastrofale: Frumoasele peisaje s-au transformat în imagini apocaliptice
4.016

86
Forțele SUA au început luni retragerea dintr-o bază importantă din Siria
86

3.121
Cuba, în pragul colapsului: Moneda națională se prăbușește, populația luptă pentru supraviețuire
3.121

44
O nouă rundă de negocieri nucleare SUA-Iran va avea loc joi, la Geneva
44

3.867
VIDEO Cine era 'El Mencho', 'lordul drogurilor' din Mexic: Moartea sa a generat un val de violențe în întreaga țară
3.867

3.003
VIDEO O adevărată catastrofă: Un autobuz plin cu pasageri s-a prăbușit într-o râpă în Nepal - 19 persoane au murit
3.003

















Comentează