Poliţia a folosit sâmbătă gaze lacrimogene împotriva unor protestatari antiguvernamentali care demonstrau în două zone din Noile Teritorii, în nordul provinciei Hong Kong, informează dpa preluat de agerpres.
Protestatarii au ridicat baricade şi au încercat să ţină poliţia la distanţă.
Fosta colonie britanică, redată Chinei în 1997, şi-a păstrat rolul de centru financiar internaţional, dar se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimele două decenii, cu manifestaţii aproape zilnice care intră în a treia lună şi care degenerează frecvent în ciocniri violente între activiştii radicali şi forţele de ordine.
Sute de militanţi prodemocraţie menţineau sâmbătă presiunea asupra guvernului, cu un marş neautorizat în cartierul Tai Po (Noile Teritorii), în timp ce continua şi protestul de la aeroportul internaţional, pentru a-i sensibiliza pe vizitatori.
Totodată, câteva sute de familii au ieşit pe străzi în Hong Kong pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de mişcarea prodemocraţie. Şi tot sâmbătă, persoane în vârstă au organizat un miting, denumit "al capetelor cărunte", şi au depus petiţii la sediul poliţiei şi la biroul şefei executivului din Hong Kong, Carrie Lam, în favoarea mişcării de contestare.
Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a exclus vineri orice concesii faţă de manifestanţii pentru democraţie şi a avertizat că protestele pot genera o criză economică gravă.
Pe toată durata acestei crize Carrie Lam a primit sprijinul total al Beijingului, care şi-a înăsprit discursul şi şi-a sporit ameninţările la adresa protestatarilor, comentează AFP.
China: Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, în Hong Kong
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

20
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
20

704
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
704

47
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
47

354
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
354

548
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
548

1.092
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.092

1.616
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.616

718
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
718

1.033
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.033

1.314
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.314

116
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
116

1.731
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.731

1.038
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.038















Comentează