Premierul Chinei, Li Keqiang, a fost reales duminică în funcţie pentru perioada 2018-2023 de către Adunarea Naţională Populară (ANP, organul legislativ), transmite agenţia EFE, conform agerpres.ro.
Din cei aproape 3.000 de deputaţi care au participat la sesiunea plenară, desfăşurată la Marea Sală a Poporului, 2.964 au votat pentru acordarea unui nou mandat actualului prim-ministru, iar doi au fost împotrivă, a precizat parlamentul, citat de dpa.
Premier din anul 2013, Li Keqiang, 62 de ani, a menţinut, în primii săi cinci ani la şefia guvernului de la Beijing, un profil scăzut, cu mult mai puţină atenţie mediatică decât fostul prim-ministru Wen Jiabao sau preşedintele Xi Jinping, acesta din urmă acumulând mai multă putere decât predecesorii săi şi organizând o maşină de propagandă mai puternică în jurul său, notează EFE.
Tot duminică, legislativul chinez a aprobat numirea lui Yang Xiaodu în funcţia de director al Comisiei Naţionale de Supraveghere, un nou şi puternic organ cu statut superior celui al ministerelor şi care va avea ca sarcină intensificarea la maxim a luptei anticorupţie din ţară.
Yang, 64 de ani, până în prezent ministru al Supravegherii, a fost ales cu o largă majoritate de participanţii la sesiunea plenară a ANP, deşi unii observatori se aşteptau ca şefia noului "superminister", considerată una din funcţiile cu cea mai mare putere din noua structură a regimului, să fie preluată de actualul şef anticorupţie din Partidul Comunist Chinez, Zhao Leji.
Noua Comisie Naţională de Supraveghere este văzută de analiştii politicii Beijingului ca o a "patra putere" în stat, alături de cele clasice - legislativă, executivă şi judecătorească.
În practică, misiunea sa va fi extinderea la întregul stat, cu cei 200 de milioane de funcţionari ai săi, dura campanie anticorupţie desfăşurată sub preşedinţia lui Xi Jinping în interiorul Partidului Comunist Chinez, în cursul căreia peste 1,4 milioane de înalţi responsabili au fost pedepsiţi.
Sâmbătă, ANP l-a votat în unanimitate pe Xi Jinping preşedinte al Chinei pentru un al doilea mandat şi l-a ales pe Wang Qishan, unul din principalii săi aliaţi, nou vicepreşedinte.
Reînnoirea regimului se va încheia luni cu alegerea vicepremierilor, miniştrilor, consilierilor de stat şi a guvernatorului băncii centrale, între alte funcţii.
China: Li Keqiang, reales premier; Yang Xiaodu va conduce noul 'superminister' contra corupţiei
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

49
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
49

210
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
210

229
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
229

402
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
402

509
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
509

53
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
53

999
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
999

684
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
684

2.219
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.219

39
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
39

65
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
65

5.662
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.662

1.867
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.867
















Comentează