Autorităţile din nord-vestul Chinei le-au interzis călugărilor budişti locali să-i înveţe în mod informal limba tibetană pe copii, în contextul restricţiilor vizând organizaţiile religioase la nivel naţional, relatează marţi AFP.
Un comitat din Qinghai - provincie cu o numeroasă populaţie tibetană - a ordonat în decembrie sfârşitul acestor cursuri, predate până atunci de călugări în mănăstiri în timpul vacanţelor şcolare de iarnă.
Acest gen de educaţie a crescut în popularitate în ultimii ani în rândul anumitor părinţi, care îl consideră o modalitate pentru copiii lor de a-şi perfecţiona limba tibetană, o limbă ce pierde teren în faţa celei chineze în şcoli.
Regiunea autonomă Tibet (sud-vestul Chinei), populată preponderent de tibetani şi frontalieră cu provincia Qinghai, le-a interzis deja în vara anului trecut elevilor să participe la activităţi religioase în timpul vacanţelor de vară.
Guvernul provincial a declarat pentru AFP luni că aceste cursuri de limbă oferite de călugări sunt "ilegale". Potrivit acestuia, mănăstirile prezintă de asemenea "pericole pentru securitate" şi sunt "prost echipate" pentru a găzdui elevi.
"Conform legislaţiei chineze (...) educaţia este asigurată de guvern. Nicio organizaţie sau persoană nu poate folosi religia ca pe un mijloc de e interfera cu sistemul de învăţământ public", a spus el într-un comunicat.
Autorităţile au afirmat că aceste cursuri reprezintă o povară financiară pentru familii şi contravin reglementărilor privind reducerea volumului de muncă al elevilor. Cazul mănăstirilor şi al călugărilor care încalcă noile reglementări "va fi tratat conform legii", potrivit autorităţilor provinciale.
China interzice călugărilor tibetani să-i învețe limba tibetană pe copii
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

229
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
229

12
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
12

56
'Facem mulți bani': Trump laudă creșterea prețului petrolului, provocând furia senatorilor
56

564
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
564

2.577
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
2.577

4.834
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
4.834

156
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
156

6.546
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
6.546

2.908
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
2.908

58
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
58

79
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
79

3.694
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.694

2.591
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.591
















Comentează