Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit marţi în Filipine pentru prima sa vizită de stat într-o ţară tradiţional aliată a SUA, dar care s-a orientat către Beijing într-un context al luptei pentru influenţă în Asia între primele două economii ale lumii, notează France Presse preluată de Agerpres.
La scurt timp după sosirea sa la putere în 2016, preşedintele Rodrigo Duterte a anunţat 'separarea' sa de SUA, apreciind că arhipelagul - colonie americană până în 1946 - nu a beneficiat prea mult de pe urma acestei alianţe.
El a încercat să dezvolte relaţii cu Beijingul şi să obţină investiţii de miliarde de dolari pentru ţara sa.
Manila speră că această vizită de două zile - prima a unui preşedinte chinez în 13 ani - va constitui o bună ocazie de a concretiza investiţii în marile proiecte de infrastructură promise în cadrul vizitei preşedintelui filipinez acum un an la Beijing.
Spre deosebire de predecesorul său Benino Aquino, Rodrigo Duterte a ales să ignore o hotărâre a Curţii permanente de arbitraj de la Haga care a declarat ilegale revendicările Beijingului de a-şi afirma suveranitatea asupra cvasitotalităţii Mării Chinei de Sud.
Alte ţări din Asia de Sud-Est şi, în special, Filipine au de asemenea pretenţii asupra unor zone din această mare, despre care se spune că ar fi bogată în hidrocarburi şi pe unde tranzitează transporturi de mărfuri în valoare de 4,6 miliarde de euro anual.
Cu toate acestea, relaţiile Filipinelor cu SUA s-au îmbunătăţit de la sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, care şi-a atenuat criticile împotriva campaniei de represalii împotriva drogurilor declanşată de preşedintele filipinez.
China a promis Manilei 24 miliarde de dolari în donaţii şi împrumuturi, dar din care numai o mică parte a ajuns într-adevăr în arhipelag.
Oponenţii lui Duterte susţin că el a fost înşelat. Totuşi, ministrul filipinez pentru buget, Benjamin Diokno, tocmai a explicat că întârzierile s-au datorat în parte necunoaşterii procedurii de licitaţie de partea chineză, dar doreşte ca lucrurile să se accelereze.
Dar Gregory Wyatt, analist la PSA Philippines Consultancy, afirmă că marile proiecte se confruntă de asemenea cu probleme de reglementare şi disensiuni politice. 'Investiţiile străine au sosit', în special în jocuri de noroc online, imobiliare şi întreprinderi existente, dar acestea 'nu sunt împrumuturi în infrastructură', spune el.
Investiţiile chineze în arhipelag au crescut mai mult de cinci ori în primul semestru al acestui an, după o creştere de 67% în 2017, a declarat ministrul chinez de externe, Wang Yi, luna trecută, la Manila.
China încearcă să rupă alianțele SUA din sud-estul Asiei - Preşedintele chinez Xi Jinping face prima sa vizită în Filipine
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

588
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
588

511
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
511

840
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
840

947
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
947

598
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
598

1.402
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.402

85
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
85

3.337
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.337

4.028
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.028

3.188
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.188

98
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
98

4.963
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.963

102
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
102

















Comentează