China a cenzurat miercuri afirmaţiile făcute de directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, după ce acesta a criticat public politica "zero Covid" adoptată de conducerea comunistă, informează AFP, conform AGERPRES.
În timp ce restricţiile asociate COVID-19 sunt ridicate în întreaga lume, această ţară asiatică, confruntată cu un val epidemic, continuă să impună lockdown-uri şi carantine imediat ce apar câteva cazuri.
Împreună cu graniţele aproape închise şi cu o conectivitate aeriană internaţională redusă, această politică provoacă o exasperare tot mai mare în China. În special la Shanghai (est), unde cei 25 de milioane de locuitori, aflaţi în lockdown de la începutul lunii aprilie, se plâng de probleme de aprovizionare şi se tem să nu fie trimişi în centre de carantină cu un confort incert.
În acest context, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat marţi, în remarci neobişnuit de critice la adresa Chinei, că politica "zero Covid" "nu este sustenabilă".
"Trecerea la o strategie diferită este foarte importantă", a subliniat el.
În condiţiile în care politica "zero Covid" este susţinută cu tărie de cei mai înalţi lideri comunişti, inclusiv de preşedintele Xi Jinping, cenzorii au intervenit rapid pentru a contracara răspândirea acestor afirmaţii.
Pe platforma de microblogging Weibo, hashtag-urile #Tedros şi #OMS nu au mai dat miercuri niciun rezultat.
În ceea ce-i priveşte pe utilizatorii ultra-popularei reţele de socializare WeChat, aceştia nu pot redistribui sau prelua un articol de pe contul oficial al ONU, publicat pe platformă şi care menţionează criticile şefului OMS.
Cu toate acestea nu este cenzurată discutarea online a subiectului cu unul dintre contacte sau trimiterea pe pagina sa de WeChat a unor capturi de ecran ale articolelor sau tweet-urilor care menţionează remarcile.
"Întreb cu umilinţă: va asculta guvernul nostru recomandările directorului general al OMS?", a scris un utilizator de Weibo.
În ceea ce o priveşte, presa chineză păstrează tăcerea.
Fostul redactor-şef al tabloidului naţionalist Global Times, Hu Xijin, foarte influent pe internet, consideră irelevante criticile OMS.
"Dacă ei spun că metoda chineză nu este sustenabilă, ar trebui să vină cu una mai eficace şi mai sustenabilă. Dar ei nu oferă niciuna", a scris el pentru cei 24 de milioane de urmăritori ai săi de pe Weibo.
"OMS nu îşi va asuma nicio responsabilitate dacă China relaxează (politica sa sanitară) şi dacă numeroşi oameni mor", a adăugat el.
Renunţarea la politica "zero Covid" ar putea duce la 1,6 milioane de decese în ţară, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Fudan din Shanghai şi publicat marţi în revista Nature.
China cenzurează criticile OMS cu privire la politica sa 'zero Covid'
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

544
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
544

1.132
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.132

6.717
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
6.717

54
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
54

93
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
93

43
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
43

2.683
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
2.683

2.320
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
2.320

2.312
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
2.312

115
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
115

3.340
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
3.340

268
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
268

32
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
32
















Comentează