China ar putea invada Taiwanul în următorii şase ani pentru a-şi atinge scopul declarat de a înlocui Statele Unite ca putere militară în Oceanul Pacific, a estimat marţi comandantul forţelor americane din regiune, amiralul Philip Davidson, informează AFP potrivit Agerpres.
"Mă tem că îşi accelerează planul de a înlocui SUA (...) până în 2050", a declarat şeful comandamentului militar indo-pacific (Indopacom) în faţa unei comisii a Senatului american. "Mă tem că vor să îşi atingă obiectivul mai devreme decât era prevăzut".
"Este clar că Taiwanul face parte din ambiţiile lor şi cred că ameninţarea este evidentă în următorul deceniu, de fapt în următorii şase ani", adică până în 2027, a adăugat amiralul.
SUA au întrerupt relaţiile diplomatice cu Taipeiul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul drept singurul reprezentant oficial al Chinei, dar rămâne cel mai puternic aliat al Taiwanului şi primul său furnizor de arme.
China consideră Taiwanul o provincie chineză, pe care ameninţă să o ia înapoi cu forţa în cazul proclamării oficiale a independenţei sau a unei intervenţii străine.
După ce a recâştigat controlul asupra Hong Kongului cu forţa, Beijingul şi-a înmulţit avertismentele la adresa Taiwanului prin demonstraţii de forţă şi încercări de a împiedica navigaţia în Strâmtoarea Taiwan care separă cele două teritorii.
China, care are ambiţii teritoriale şi în Marea Chinei de Sud (faţă de Vietnam şi Filipine în special), în Marea Chinei de Est (insulele Senkaku controlate de Japonia), precum şi în regiunea himalayană împotriva Indiei, constitue o ameninţare inclusiv pentru insula americană Guam din Pacific, a subliniat amiralul Davidson.
"Astăzi Guamul constitue este o ţintă" a avertizat el, amintind că armata chineză a lansat anul trecut o înregistrare video "promoţională" în care pot fi văzuţi piloţi chinezi care atacă o bază militară de pe o insulă situată la o distanţă de 2.500 km est de Filipine.
Amiralul Philip Davidson a cerut senatorilor să aprobe instalarea în Guam a unei baterii antirachetă Aegis Ashore de ultimă generaţie capabilă să intercepteze în zbor cele mai eficiente rachete din China.
Guamul "trebuie apărat şi trebuie să fie pregătit pentru ameninţările care vor veni, pentru că este clar pentru mine că Guamul nu mai este doar un loc în care credem că putem lupta", a adăugat el. "Va trebui să ne luptăm pentru el", a subliniat Davidson.
Pe lângă alte trei sisteme de apărare antirachetă Aegis destinate Australiei şi Japoniei, amiralul Davidson a solicitat aleşilor americani să prevadă pentru bugetul militar pe 2022 armament ofensiv, astfel încât China să înţeleagă că ceea ce încearcă să facă are un cost prea mare şi să o determine să se îndoiască de şansele sale de reuşită.
China ar putea invada Taiwanul până în 2027 (amiral american)
București
-3°C
Articole Similare

19
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
19

1.283
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.283

556
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
556

75
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
75

512
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
512

1.863
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.863

69
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
69

927
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
927

578
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
578

1.609
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.609

30
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
30

617
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
617

496
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
496

















Comentează