Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă din China (NDRC) a anunţat luni că va acorda subvenţii de până la cinci milioane de yuani (700.000 dolari) pentru sprijinirea înfiinţării unor crescătorii mari de porci, cea mai recentă măsură luată în vederea stabilizării producţiei, în condiţiile în care pesta porcină africană a afectat semnificativ efectivele de porcine din statul asiatic, transmit Xinhua şi Reuters potrivit Agerpres.
Subvenţiile - care vor fi de cel puţin 500.000 yuani, dar nu mai mult de 30% din totalul proiectului de investiţii - vor fi acordate până la finalul lui 2020. De asemenea, ele pot fi acordate şi fermierilor care vor să se extindă, iar fondurile vor ajuta producătorii să-şi acopere costurile cu echipamentele necesare pentru a preveni boala şi cu procesul automatizat de hrănire a animalelor.
Decizia autorităţilor vine după ce efectivele de porcine ale Chinei - cele mai mari din lume - au scăzut cu aproape o treime faţă de anul trecut, din cauza epidemiei de pestă porcină africană.
Mulţi oameni cred că pierderile sunt chiar mai mari, de aproximativ jumătate din efective.
În iunie, preţul cărnii de porc a crescut semnificativ în statul asiatic, din cauza reducerii furnizărilor, ajungând luna trecută la un nivel record, iar autorităţile de la Beijing au avertizat că preţul ar putea creşte în continuare, ceea ce-i va afecta pe consumatori.
"Este clar că principalii 40 - 50 de producători vor beneficia de aceste subvenţii", a apreciat Ron Lane, director de vânzări la Big Dutchman, o firmă de echipamente germană cu operaţiuni în China.
Construcţia unei ferme moderne necesită între 10.000 şi 12.000 yuani per scroafă, a explicat Ron Lane, fără a include costurile propriu-zise cu porcii sau terenul. Aceasta înseamnă că sunt acoperite aproximativ 20% din costurile de construcţie pentru o fermă cu 2.000 de scroafe, a adăugat Ron Lane.
China este cel mai mare producător din lume şi cel mai mare consumator de carne de porc. În ultimele luni, pesta porcină africană s-a extins în fiecare provincie din statul asiatic, ducând la sacrificarea a milioane de animale şi determinând China să apeleze la importuri.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii
China acordă subvenţii crescătorilor de porci afectaţi de pesta porcină africană
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Bursa de la București a câștigat peste 27,5 miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână
9

23
Oficial BCE: Tarifele vamale au lovit mai puternic SUA decât alte economii
23

59
Donald Trump a calculat greșit: Un oficial al BCE spune că tarifele vamale au afectat cel mai mult SUA
59

72
Trageri speciale Loto de Dragobete, duminică: report de peste 10,5 milioane de euro la Joker
72

93
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
93

102
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
102

68
Decizia Curţii Supreme lovește Apple: Compania se confruntă cu o factură de tarife de 3,3 miliarde de dolari
68

4.698
Una dintre cele mai cunoscute cafenele din Centrul Vechi s-a închis fără explicații
4.698

123
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
123

2.552
Regula care îți poate salva economiile: Cum trebuie folosit contul bancar
2.552

52
Producția de gaze a României scade în 2025, în timp ce importurile explodează cu 75%
52

38
Protest al ecologiștilor în Croația față de un amplu proiect de ferme avicole
38

2.655
Dezastrul despre care Guvernul nu vrea să se afle: Importurile de gaze naturale au explodat cu 75%
2.655

















Comentează