Guvernul chinez a anunţat, vineri, că va permite investitorilor străini să deţină participaţii mai mari la băncile, societăţile de brokeraj sau de gestionare de active din China, o măsură aşteptată de mult de către firmele străine care vor să aibă un acces mai mare pe piaţa serviciilor financiare din cea mai mare economie asiatică, informează Reuters şi AFP, scrie agerpres.ro.
Măsură, anunţată de ministrul chinez de Finanţe, Zhu Guangyao, vine la o zi după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a reiterat apelurile pentru un mai bun acces al firmelor străine pe piaţa chineză în cursul întâlnirilor sale cu preşedintele chinez, Xi Jinping.
"De acum încolo, firmele străine vor putea deţine până la 51% din companiile mixte pe care le-au înfiinţat în China în domeniul acţiunilor, obligaţiunilor şi managementului fondurilor, faţă de o participaţie maximă de 49% până în prezent", a precizat Zhu Guangyao. Acesta a adăugat că şi noul plafon de 51% va fi eliminat peste trei ani, în timp ce în cazul firmelor de asigurări companiile străine vor putea deţine totalitatea acţiunilor abia peste cinci ani.
Ministrul chinez de Finanţe a mai spus că reglementările actuale care împiedică investitorii străini să deţină participaţii majoritare la băncile locale vor fi eliminate, dar nu a oferit şi un calendar precis cu privire la această măsură.
Aceste decizii de relaxare a restricţiilor privind accesul companiilor străine la sectorul financiar chinez vin pe fondul presiunilor la care este supus Beijingul din partea guvernelor şi companiilor occidentale pentru a înlătura barierele şi a relaxa reglementările care restricţionează operaţiunile companiilor străine pe pieţele chineze.
În cursul recentei vizite la Beijing, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că relaţiile comerciale dintre SUA şi China sunt incorecte şi a cerut un acces mai mare pe piaţa chineză pentru companiile americane.
China, acces mai mare companiilor străine la sectorul său financiar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

335
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
335

7
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
7

397
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
397

41
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
41

37
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
37

655
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
655

1.665
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.665

2.274
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.274

1.254
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.254

88
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
88

837
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
837

3.760
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.760

3.294
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
3.294
















Comentează