Circulaţia trenurilor pe reţeaua feroviară se desfăşoară în condiţii normale de iarnă, traficul fiind adaptat la condiţiile meteo, însă fără a fi semnalate probleme tehnice la infrastructură, informează luni CFR SA, conform Agerpres.
La această oră, toate magistralele feroviare sunt operaţionale, nu sunt anunţate deranjamente la componentele infrastructurii feroviare, iar personalul de specialitate din dispecerate de trafic coordonează operativ toate trenurile aflate în grafic.
Cu toate acestea, CFR SA precizează că trenurile R2027 şi 2044 ale operatorului naţional de transport feroviar de călători staţionează temporar, între Ghioroc şi Glogovăţ, mecanicii solicitând operatorului CFR Călători locomotive Diesel, pentru continuarea călătoriei. Trenul internaţional 347 urmează să-şi continue parcursul, după plecarea trenului R 2027, aflat pe firul I.
"Călătorii sunt rugaţi ca, în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la nr. de telefon 021/9521 - Informaţii CFR - iar pentru verificarea orelor de sosire sau plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare - www.cfr.ro, domeniul camere web - , unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut", menţionează sursa citată.
Pe toată perioada de funcţionare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA va menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi va transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor.
CFR anunță că circulația trenurilor se desfăşoară în condiţii normale de iarnă, traficul fiind adaptat la condiţiile meteo
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

9
SUA permit temporar operațiuni cu petrol și produse petroliere rusești
9

119
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
119

546
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
546

35
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
35

1.053
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.053

699
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
699

1.115
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.115

1.449
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.449

1.880
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.880

1.135
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.135

50
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
50

77
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
77

2.043
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.043
















Comentează