Cetățenia română, promisă rușilor 'începând de la doar 2.000 de euro': Inclusiv un 'strămoș român' poate fi 'oferit'

Autor: Diana Pană

Publicat: 26-09-2025 12:55

Actualizat: 26-09-2025 18:48

Article thumbnail

Sursă foto: cetatenie-imigrari.ro

O platformă online promite cetățenie română pentru rușii interesați, oferind „servicii care le garantează un buletin și un pașaport românesc, totul începând doar de la două mii de euro”.

Organizația susține că va întreprinde toate demersurile necesare pentru ca solicitanții să obțină documentele care le permit șederea și circulația liberă în Uniunea Europeană.

„Deținătorii pașaportului românesc au la dispoziție o mulțime de noi oportunități — libera circulație în țările din întreaga lume, perspective de dezvoltare a carierei, achiziționarea de bunuri imobiliare, utilizarea de produse bancare avantajoase. Mai jos puteți afla mai multe detalii despre aceste avantaje”, se arată pe pagina platformei.

Aceasta mai menționează că „dumneavoastră și copiii dumneavoastră veți putea beneficia de o educație de calitate în cele mai bune universități europene” și că „Uniunea Europeană asigură locuitorilor un nivel ridicat de garanții sociale, precum și posibilitatea de a beneficia de asistență medicală calificată”, scrie Digi24.

Un alt punct subliniat de intermediari este păstrarea cetățeniei țării de origine: „Unul dintre avantajele importante ale pașaportului românesc este dreptul de a păstra cetățenia țării de origine, ceea ce reprezintă un factor decisiv pentru majoritatea solicitanților. Această opțiune este reglementată de legislația română.”

„Astfel, pe când vă aflați în țara natală, sunteți cetățean legal al acesteia, iar după ce treceți granița europeană, respectați normele legislației UE, ca deținător al unui pașaport românesc”, explică administratorii platformei.

Cum funcționează schema

Platforma susține că procesul este „sută la sută legal și nu există consecințe juridice”. Serviciul se adresează exclusiv cetățenilor din spațiul ex-sovietic, cu numere de contact pentru Rusia, Kazahstan și Ucraina.

„Având în vedere faptul că după cel de-al Doilea Război Mondial mulți români au fost strămutați pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice, nu este atât de dificil să găsești rude directe de origine română. Dacă nu știți nimic despre strămoșii dvs. sau nu sunteți sigur de originea dvs. română, vom studia arhivele familiei dvs., vom găsi dovezi ale apartenenței dvs. la poporul român și veți obține pașaportul de cetățean român în mod legal.”

Printre documentele cerute se numără certificatele de naștere și căsătorie ale bunicilor. Dacă acestea lipsesc, platforma afirmă că poate obține documentele necesare: „În cazul în care nu dețineți niciun certificat, vom solicita documentele pierdute, oferindu-vă o confirmare legală a legăturii de rudenie cu strămoșul român.”

Pasul următor include autentificarea notarială a declarațiilor, obținerea certificatului de cazier judiciar și învățarea limbii române: „Pentru confortul dumneavoastră maxim, vă oferim posibilitatea unică de a începe să învățați limba română chiar acum, acasă. Special pentru dumneavoastră, am pregătit o serie de lecții video de limba română, elaborate de profesori experimentați.”

site-ul care garantează obținerea cetățeniei române pentru persoane din Rusia, Ucraina sau Kazahstan

Ce spune legea

Legea 21/1991 privind cetățenia română permite redobândirea cetățeniei pentru persoanele care, înainte de 22 decembrie 1989, au pierdut-o sau le-a fost retrasă fără voia lor, inclusiv descendenții până la gradul III. „Art.11, introdus în Legea 21/1991 prin OUG nr.43/2003, reglementeaza în mod expres redobândirea cetateniei române de catre persoanele care, înainte de 22 decembrie 1989, au pierdut-o din motive neimputabile lor sau le-a fost retrasa fara voia lor, dispozitii care se aplica si descendentilor acestora pâna la gradul III (stranepoti de fiu/fiica)”, se arată în textul legii.

Controverse și riscuri

Un element esențial în obținerea unui buletin românesc îl reprezintă adresa care trebuie înscrisă pe document. În această situație, intermediarii recurg la diverse tertipuri pentru a obține o adresă, chiar fictivă, pe care să o treacă pe noul act de identitate.

În acest context, autoritățile române au destructurat la începutul lunii iulie o rețea care oferea reședințe fictive.

Procurorii explicau atunci că „activităţile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se desfăşoară cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals informatic de către funcţionari publici de pe raza judeţului Botoşani, precum şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Ancheta vizează destructurarea unei reţele care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu de evidenţa populaţiei şi o primărie, a obţinut documente de identitate româneşti neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Federaţia Rusă, Ucraina si Republica Moldova.

„Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar şi la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data naşterii, locul naşterii, totul cu scopul obţinerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identităţii, a cetăţeniei române şi, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei în România”, precizează Parchetul ICCJ.

„În mod concret, beneficiarii au obţinut cărţi de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetăţeniei române şi care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparţinând unor cetăţeni români care nu erau titularii spaţiului respectiv si chiar fară acordul lor, prin întocmirea în fals a declaraţiilor de luare în spaţiu şi implicit fără prezenţa lor în faţa funcţionarului de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor”, explică Parchetul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri