Un cetăţean turc în vârstă de 59 de ani a fost reţinut de poliţiştii vâlceni după ce a fost prins conducând pe DN 7A, în localitatea Brezoi, deşi avea dreptul de conducere suspendat pe teritoriul României încă din luna februarie a acestui an, au informat, marţi, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea potrivit Agerpres.
Aceştia au precizat că bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile din România tot de către poliţiştii vâlceni, după ce în urmă cu circa şapte luni a fost prins circulând cu o viteză peste limita legală permisă, el fiind cercetat penal pentru nerespectarea interdicţiei primite în alte două dosare penale.
"Iniţial, bărbatul în cauză a fost depistat de către poliţiştii rutieri conducând un autoturism pe drumurile publice din judeţ, cu o viteză peste limita legală permisă, fapt ce a determinat suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Acesta însă nu a înţeles să respecte sancţiunea complementară aplicată de poliţişti şi a continuat să conducă autovehicule pe drumurile publice, în acest sens fiind cercetat în alte două dosare penale, înregistrate la Postul de Poliţie Racoviţa", au menţionat reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brezoi cu propunerea de arestare preventivă, poliţiştii considerând că infracţiunile comise sunt grave şi au avut un impact mare în rândul cetăţenilor.
Cetățean turc, reţinut de poliţişti pentru că a condus pe drumurile publice deşi avea acest drept suspendat
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

134
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
134

1.179
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
1.179

2.610
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
2.610

3.051
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
3.051

1.055
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.055

1.344
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
1.344

5.789
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
5.789

1.186
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.186

2.062
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
2.062

83
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
83

1.253
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.253

4.721
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.721

5.840
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.840
















Comentează