Cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna decembrie şi în trimestrul al IV-lea al anului 2021, se depun până la 31 ianuarie, inclusiv, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), conform Agerpres.
Conform sursei citate, documentele se depun la sediile Centrelor APIA, unde a fost depusă cererea iniţială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poşta electronică, fax etc).
Cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor vor fi însoţite de unele documente. Acestea vor purta sintagma "conform cu originalul", însuşite prin semnătura solicitantului şi vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicaţiile electronice de gestionare a ajutorului de stat şi la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.
Cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor se pot depune la APIA până la 31 ianuarie, inclusiv
București
13°C
Articole Similare

0
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
0

638
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
638

51
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
51

59
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
59

817
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
817

2.526
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.526

18
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
18

62
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
62

1.513
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.513

41
Cursuri gratuite pentru integrarea pe piața muncii, organizate de AMOFM București
41

59
Cursul BNR: Leul s-a depreciat ușor față de euro și dolar
59

1.353
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
1.353

74
Românii aleg să construiască mai mult în mediul rural: Cum s-a schimbat piața locuințelor în 2025
74

















Comentează