Celine Dion adaugă şase noi show-uri în seria sa de concerte programate la Paris

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-04-2026 17:29

Article thumbnail

Sursă foto: YouTube

Şase show-uri suplimentare au fost adăugate celor 10 concerte deja anunţate pentru a marca revenirea pe scenă a cântăreţei Celine Dion, la Paris, în lunile septembrie şi octombrie, a anunţat marţi echipa de management a vedetei canadiene, informează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste noi concerte vor avea loc în datele de 18 şi 25 septembrie, precum şi pe 2, 9, 16 şi 17 octombrie, potrivit site-ului oficial al artistei.

Noile show-uri ridică la 16 numărul total al concertelor programate la Paris Defense Arena, situată în Nanterre, în apropiere de capitala Franţei.

În total, Celine Dion va susţine o serie de spectacole în regim de rezidenţă, timp de cinci săptămâni, începând din 12 septembrie, cu reprezentaţii prevăzute în serile de miercuri, vineri şi sâmbătă.

Pe 30 martie, în ziua în care a împlinit vârsta de 58 de ani, vedeta pop a anunţat, printr-o înregistrare video şi mesaje proiectate pe Turnul Eiffel, revenirea sa pe scenă după aproape şase ani în care a rămas departe de public, din cauza pandemiei de coronavirus şi a unor probleme persistente de sănătate. Ea suferă din 2022 de sindromul persoanei rigide, o patologie neurologică rară şi incurabilă.

După ce fanii s-au înscris în număr mare la o loterie uriaşă care le permitea accesul la vânzarea anticipată a biletelor, prevânzările s-au deschis marţi, înainte de punerea lor generală în vânzare în cursul zilei de vineri.

Organizatorii au făcut apel în repetate rânduri la vigilenţă împotriva înşelătoriilor, insistând asupra necesităţii de a achiziţiona tichetele de la cele trei companii oficiale acreditate, şi anume Ticketmaster, AXS şi Fnac Spectacles.

La fiecare dintre aceste concerte vor putea să asiste aproximativ 30.000 de spectatori.

Celine Dion urmează să lanseze pe 17 aprilie un cântec inedit scris de Jean-Jacques Goldman, producătorul celebrului său album "D'eux" din 1995, care a rămas şi până astăzi cel mai bine vândut album muzical francofon din lume, cu aproximativ 10 milioane de exemplare vândute.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură17°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri