Un bărbat din municipiul Mediaş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de ultraj, după ce a ameninţat cu moartea un poliţist care făcea cercetări într-un dosar în care el era parte vătămată, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
"La data de 04.11.2021, organele de urmărire penală au fost sesizate prin plângerea penală formulată de persoana vătămată cu privire la comiterea infracţiunii de ultraj. Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: Începând cu luna iunie 2021, persoana vătămată - lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş (în vârstă de 38 ani, născut în judeţul Cluj, domiciliat în prezent în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu) a primit în mod repetat de la un bărbat (în vârstă de 29 ani, născut în judeţul Mureş, domiciliat în prezent în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu) mai multe mesaje text, audio şi audio-video prin care este ameninţat cu acte de violenţă şi cu moartea, atât el cât şi soţia şi copii săi, întrucât acesta este nemulţumit de modul în care lucrătorul de poliţie instrumentează un dosar penal în care respectivul bărbat are calitatea de persoană vătămată", se arată în comunicat.
Prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 19 noiembrie 2021, s-a dispus preluarea dosarului înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş.
"Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 22.12.2021, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată, ulterior, prin ordonanţa din data de 04.01.2022, fiind pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată. Prin ordonanţa din data de 04.01.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea suspectului, pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată, în aceeaşi dată dosarul fiind înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă a inculpatului. La data de 04.01.2022, ca urmare a propunerii de arestare preventivă formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a inculpatului aflat în stare de reţinere pentru o perioadă de 30 zile", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Municipiului Mediaş, precum şi şi angajaţi ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Sibiu.
Celeritate prin amenințări - Un bărbat a fost arestat pentru că a amenințat un polițist, legat de un dosar în care era parte vătămată
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

204
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
204

57
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
57

1.028
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.028

3.941
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.941

5.380
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.380

1.847
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.847

3.727
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.727

2.389
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.389

2.438
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.438

2.940
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.940

2.244
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.244

206
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
206

1.911
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.911
















Comentează