Cel puţin doi civili şi-au pierdut viaţa şi alţi 20 au fost răniţi joi într-un raid aerian împotriva unei străzi comerciale din Zawiya, la vest de capitala Libiei, potrivit unui responsabil local, scrie AFP potrivit Agerpres
"Două persoane au fost ucise şi alte 20 rănite (...) într-o lovitură aeriană împotriva unor sectoare civile ale oraşului", a declarat Jamal Baher, primarul acestei localităţi situate la 45 de kilometri vest de Tripoli.
Victimele, numai civili, se găseau pe o stradă comercială, potrivit sursei.
Survenit la o oră de vârf în ajunul weekendului musulman, atacul aerian a lovit o farmacie, o brutărie şi maşini parcate, a precizat primarul.
Guvernul libian de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, a acuzat forţele mareşalului Khalifa Haftar, care desfăşoară din aprilie o ofensivă pentru a cuceri capitala, că au efectuat raidul.
Atacul aerian de la Zawiya nu a fost revendicat.
Libia este divizată între două puteri rivale: GNA condus de Fayez al-Sarraj, cu sediul la Tripoli (în vest), iar estul ţării se află sub controlul mareşalului Khalifa Haftar.
În repetate rânduri, Misiunea ONU în Libia (UNSMIL) a cerut ca sectoarele civile să fie ferite de loviturile ce "ar putea constitui crime de război".
De la începutul ofensivei împotriva Tripoli, peste 280 de civili au fost ucişi, potrivit ONU. Peste 2.000 de luptători şi-au pierdut viaţa şi 146.000 de libieni au fost deplasaţi, potrivit aceleiaşi surse.
Cel puţin doi civili şi-au pierdut viaţa şi alţi 20 au fost răniţi joi într-un raid aerian la vest de capitala Libiei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

56
Irakul declară forţă majoră: oprește producția de țiței pentru că nu mai are spațiu să-l depoziteze
56

238
Donald Trump ține să dea marele semnal, înainte de alegerile din Ungaria: Susținere fără menajamente pentru Viktor Orban
238

820
Un cunoscut influencer rus a murit după ce avionul său a fost doborât, confundat cu o dronă ucraineană
820

797
Marea Britanie permite americanilor să atace din bazele sale, dar nu-și expune cea mai vulnerabilă zonă: A fost deja vizată de Iran
797

963
Serviciile secrete din Rusia plănuiau o tentativă fake de asasinat asupra lui Viktor Orban: Voiau să-i câștige astfel alegerile (Washington Post)
963

32
Peste 300 de animale care trăiau într-un adăpost supraaglomerat și insalubru din California au fost salvate
32

2.236
Iranul a început să schimbe strategia și acum aplică politica ”ochi pentru ochi”, unul dintre cele mai importante principii ale șiiților
2.236

2.045
VIDEO Pensionar, obligat să muncească din cauza pensiei mici, alături de soție: Livratorul de mâncare a strâns aproape 1 milion de euro în câteva zile
2.045

1.904
G7 reacţionează la escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. Iranul trebuie să pună capăt imediat şi necondiţionat atacurilor nejustificate
1.904

3.380
VIDEO Israelul se răzbună după marele atac al Iranului: Atac puternic asupra unui punct strategic din Teheran
3.380

35
California va inaugura cel mai mare pod pentru animale sălbatice din lume
35

958
Caz cu implicații majore în SUA: Femeie acuzată de crimă după ce a luat o pastilă pentru avort
958

1.485
Orban acuză Bruxelles-ul și Kievul că încearcă să-i schimbe guvernul la alegeri și vorbește despre „moartea democrației europene”
1.485
















Comentează