Cel puţin cinci morţi şi 12 răniţi într-un incident armat la un festival de muzică din Mexic

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-01-2017

Actualizat: 16-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: abnews24.com

Cel puţin cinci persoane au murit, dintre care trei străini, şi alte 12 au fost rănite după ce un bărbat înarmat a deschis focul de armă în faţa unui club de noapte din staţiunea mexicană Playa del Carmen, în timpul festivalului de muzică electronică BPM, transmite Reuters şi AFP. Organizatorii festivalului BPM au declarat că trei membri ai echipei lor securitate au fost ucişi în acest incident, produs în faţa clubului Blue Parrot din Playa del Carmen, conform Agerpres.

''Suntem cuprinşi de tristeţe după acest act lipsit de violenţă nejustificată şi cooperăm deplin cu oficialii guvernamentali şi instituţiile implicate în apărarea legii, pe parcursul anchetei'', au notat pe Facebook organizatorii festivalului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri