Ciclonul tropical Shaheen a atins duminică coasta Omanului, ucigând cel puţin 3 persoane, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Autorităţile au evacuat populaţia din zonele de coastă şi au oprit activitatea aeroportului din capitala Muscat.
Un copil care a fost luat de ape a fost găsit mort, iar o altă persoană este dată dispărută, conform agenţiei de presă din Oman. Doi muncitori asiatici au fost ucişi după ce un deal s-a surpat peste barăcile lor dintr-o zonă industrială, din cauza furtunii.
Centrul furtunii se afla la aproximativ 60 de kilometri de Muscat şi este însoţit de intensificări ale vântului de peste 120 km/h, conform unui comunicat al autorităţilor. Conform meteorologilor, centrul furtunii va ajunge deasupra uscatului în cursul serii, aducând vânturi puternice şi un volum mare de precipitaţii.
Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă a anunţat că va fi întreruptă furnizarea de energie electrică la al-Qurm, la est de capitală, pentru a evita producerea unor accidente. Peste 2.700 de persoane au fost mutate din calea furtunii şi plasate în adăposturi de urgenţă.
Majoritatea populaţiei de 5 milioane din Oman trăieşte în şi în jurul capitalei Muscat. Străzile capitalei sunt deschise doar pentru circulaţia vehiculelor pentru intervenţii de urgenţă, până la trecerea furtunii.
Cel puțin 3 morți după ce ciclonul tropical Shaheen a atins coasta Omanului
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

401
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
401

7
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
7

938
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
938

2.286
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
2.286

77
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
77

1.442
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
1.442

3.294
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.294

3.036
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.036

987
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
987

134
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
134

925
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
925

4.203
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
4.203

100
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
100

















Comentează