New Delhi-ul s-a trezit marţi într-o ceaţă toxică în urma sărbătorii anuale hinduse Diwali, celebrată în stil mare cu petarde, în pofida interzicerii acestora sub pedeapsa cu închisoarea, informează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit companiei internaţionale de monitorizare a poluării atmosferice IQAir, indicele de calitate a aerului din capitala indiană a indicat marţi un nivel de particule nocive PM 2,5 de 350, de peste 23 de ori mai mare decât maximul zilnic stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Marţi, la mijlocul dimineţii, nivelul de PM 2,5 a scăzut la 145, dar era încă de aproape 10 ori mai mare decât limita sanitară recomandată de OMS.
New Delhi, cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, a interzis însă din nou vânzarea şi utilizarea petardelor, sub riscul unei pedepse de şase luni de închisoare.
Potrivit unui raport IQAir din 2020, 22 dintre cele mai poluate 30 de oraşe din lume se află în India.
NDTV a relatat marţi că nivelul de poluare în New Delhi în urma Diwali, Sărbătoarea Luminilor, a fost cel mai scăzut din ultimii patru ani şi al doilea cel mai bun din ultimii şapte ani.
Diwali a căzut relativ devreme în acest an, într-o perioadă în care temperaturile de toamnă ajung încă bine peste 20 de grade Celsius.
Diwali este sărbătorit aproximativ în aceeaşi perioadă în care agricultorii din statele vecine ard de obicei miriştile după recoltă.
Fumul de la petarde se combină cu cel de la arderea miriştilor, cu emisiile industriale şi cu cele ale vehiculelor rezultând o atmosferă toxică.
Potrivit unui raport Lancet publicat în 2020, poluarea atmosferică a provocat moartea a circa 17.500 de persoane la New Delhi în 2019.
Dacă nivelurile de particule fine din Asia de Sud ar fi aliniate la standardele recomandate de OMS, o persoană din regiune ar câştiga în medie cinci ani de speranţă de viaţă în plus, potrivit unui studiu realizat în iunie de Institutul de politică energetică al Universităţii din Chicago.
Ceaţă toxică la New Delhi, după sărbătoarea hindusă Diwali
București
13°C
Articole Similare

784
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
784

2.246
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
2.246

837
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
837

3.787
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
3.787

3.434
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
3.434

3.653
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
3.653

8.298
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
8.298

3.242
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
3.242

3.889
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
3.889

68
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
68

13.529
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
13.529

2.168
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.168

163
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
163
















Comentează