Economia Germaniei a intrat în recesiune în primul trimestru din 2020, când s-a contractat cu 2,2%, pe fondul impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), după un recul de 0,1% în ultimele trei luni din 2019, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.
Este cel mai sever declin trimestrial de la criza financiară din 2009, a precizat Destatis. În ritm anual, PIB-ul Germaniei s-a contractat în primul trimestru din 2020 cu 2,3%, după un avans de 0,4% în ultimele trei luni din 2019. Analiştii se aşteptau la un declin trimestrial de 2,2% şi o scădere anuală de 2%.
De asemenea, analiştii se aşteaptă la un declin şi mai accentuat în trimestrul doi din 2020, din cauza măsurilor de izolare adoptate pentru a stopa răspândirea epidemiei.
Totuşi, Germania pare să aibă o evoluţie mai bună decât vecinele Franţa şi Italia, ale căror economii s-au contractat cu 5,8% şi, respectiv, 4,7%, în primul trimestru din 2020.
"Lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îmbunătăţi. Să fiu mai precis, datele viitoare vor fi şi mai proaste, chiar dacă probabil am depăşit cea ce a fost cel mai greu", a apreciat analistul Carsten Brzeski de la ING.
Şi Ministerul de Finanţe a avertizat vineri că scăderea activităţii economice în Germania va accelera în trimestrul doi din 2020, din cauza epidemiei. În aprilie, indicatorii economici nu au arătat semne de speranţă, deşi o redresare ar putea începe în mai, se arată în raportul lunar al Ministerului de Finanţe de la Berlin.
Pentru a combate criza, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 de miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei asupra economiei.
Cea mai puternică economie a Europei dă rateuri - Declin semnificativ în primul trimestru
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

2.346
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
2.346

21.840
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
21.840

5.557
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.557

1.334
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.334

2.391
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.391

5.478
Sfârșitul unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: UE introduce reguli noi
5.478

146
Controale noi la frontierele UE: Câte persoane nu au fost lăsate să intre în ultimele șapte luni
146

2.752
Temeri că alegerile din Ungaria o să fie fraudate: scrisoare trimisă preşedintei Comisiei Europene / „Intimidarea fără precedent a statului”
2.752

176
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu: „Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați”
176

109
Avertisment de la Bruxelles: Cel mai important oficial economic al UE afirmă că economia europeană rămâne expusă riscului unui şoc stagflaţionist
109

4.948
Zelenski avertizează asupra unei amenințări mai mari decât se crede: SUA ignoră dovezile că Rusia ajută Iranul, pentru că au încredere în Putin
4.948

3.923
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.923

6.806
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
6.806
















Comentează