Cea de-a treia ediţie a Taberei Internaţionale de Sculptură în Piatră Măciuca, din judeţul Vâlcea, se va deschide duminică, 5 septembrie a.c., la ora 17.00, în centrul localităţii, şi va reuni 10 sculptori din şapte ţări - România, Republica Moldova, Elveţia, Franţa, Germania, Turcia şi Senegal, conform agerpres.
Tabăra este organizată în cadrul unui proiect cultural de mare anvergură, început în anul 2014, la iniţiativa Fundaţiei "Dumitru Drăghicescu", în parteneriat cu Atelierele Enache - Paris, cu scopul de a relua tradiţia simpozioanelor de sculptură în aer liber din România secolului trecut şi de a crea un muzeu de sculptură contemporană în centrul Comunei Măciuca.
"Intenţia organizatorilor a fost încă de la început aceea de a contribui prin acţiuni culturale, cu o pronunţată componentă de pedagogie socio-artistică, la dezvoltarea zonei de sud a Olteniei, iar Tabăra Internaţională de Sculptură Măciuca se constituie într-un model de bune practici chiar în acest sens. Proiectul iniţiat în urmă cu şapte ani de către Fundaţia "Dumitru Drăghicescu" şi Atelierele Enache - Paris reînnoadă tradiţia simpozioanelor de sculptură în aer liber din România secolului trecut, iar scopul final al taberei de creaţie desfăşurate aici îl reprezintă crearea unui muzeu de sculptură contemporană în aer liber, chiar în centrul Comunei Măciuca", precizează organizatorii în cadrul unui comunicat de presă.
În cele trei săptămâni pe parcursul cărora se va desfăşura ediţia 2021 a Taberei Internaţionale de Sculptură în Piatră Măciuca, zece sculptori profesionişti din şapte ţări, cu tradiţii şi culturi diferite, vor lucra în blocuri masive din marmură de Carrara şi Ruşchiţa, pentru ca sculpturile rezultate la final să se alăture celor din ediţiile precedente ale taberei, îmbogăţindu-se astfel patrimoniul viitorului muzeu în aer liber.
Cei zece sculptori care participă la Ediţia 2021 a Taberei Internaţionale de Sculptură Măciuca sunt: Ilie Berindei (România / Elveţia), Viorel Enache (România / Franţa), Mathieu Harzo (Franţa), Enya Keim (Germania), Evrim Kiilic (Turcia), Horaţiu Lăpuşanu (România), Thomas Petit (Franţa / Martinica), Omar Pouye (Senegal), Ilarion Voinea (România), Ion Zdrenciuc (Republica Moldova). Acestora li se va alătura sculptorul Dumitru Radu (România), care va realiza bustul din bronz al filozofului şi sociologului Dumitru Drăghicescu.
Componentă de pedagogie socio-artistică, ce face parte integrantă din acest proiect cultural, se va materializa şi în ediţia a treia a Taberei Internaţionale de Sculptură Măciuca prin organizarea a patru ateliere de creaţie (modelaj, pictură, pictură de icoane pe sticlă, ceramică), la care vor participa elevi ai Şcolii generale din Măciuca şi elevi ai Liceului de Arte "Victor Giuleanu" din Râmnicu Vâlcea; un workshop cu copiii localităţii, susţinut de Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea, prilejuit de sărbătorirea Zilei Mondiale a Păcii; o întâlnire a sculptorilor participanţi cu comunitatea locală la sediul Primăriei Măciuca; întâlniri, dialoguri şi schimb de experienţă între artiştii prezenţi în tabără şi artiştii Filialei Râmnicu-Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România. De asemenea, timp de două săptămâni, la Galeriile UAP Craiova, va fi deschisă o expoziţie temporară cu lucrări de atelier ale celor zece sculptori prezenţi anul acesta în tabăra de la Măciuca, machetele lucrărilor pe care aceştia le vor ciopli în marmura de Carrara şi Ruşchiţa, pe parcursul lunii septembrie, fotografii şi machete din ediţiile anterioare ale taberei.
Ediţia 2021 a taberei, ca şi cea din 2017, este co-finanţată de Administraţia Fondului Cultural-Naţional, iar partenerii proiectului sunt Primăria Măciuca, Consiliul Local Măciuca, Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Râmnicu Vâlcea, Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Craiova.
Cea de-a treia ediţie a Taberei Internaţionale de Sculptură în Piatră Măciuca, din judeţul Vâlcea, se va deschide duminică, 5 septembrie
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Oamenii care pot spune 'Nu știu' se diferențiază de ceilalți. Curajul de a recunoaște că nu știi totul te face mai inteligent
19

2.222
VIDEO Florin Piersic, mesaj emoționant de pe scena Teatrului Național din București, la împlinirea celor 90 de ani: "Să nu mă uitați prea repede”
2.222

3.084
Pro TV a anunțat cu ce a înlocuit emisiunea lui Cătălin Măruţă. A fost mutat și serialul Lecţii de viaţă
3.084

50
Kanye West neagă că ar fi nazist: "Ai impresia că ceilalţi sunt aceia care exagerează”
50

1.368
Nou scandal la Survivor România! Larisa Uță, atac dur la adresa lui Călin Donca: "Are impresia că e un șef de trib. A venit guru și și-a luat secta!"
1.368

24
DJ Snake, un superstar al muzicii electro, îşi anulează următoarele concerte din cauza unei probleme de sănătate
24

34
"Foametea roşie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei", de Anne Applebaum, "Ambiţia morală", de Rutger Bregman, şi "Poveşti din Bucureşti" de Damian Anfile, în portofoliul Litera din 2026
34

30
Donald Trump critică prezenţa lui Bad Bunny şi Green Day la Super Bowl şi spune că nu va participa la eveniment: "Este o alegere deplorabilă"
30

11
După "Les Yeux de Mona", romancierul Thomas Schlesser revine cu un roman care glorifică poezia
11

26
VIDEO România intră pe harta marilor festivaluri internaționale: Beach, Please! 2026 confirmă venirea lui Playboi Carti
26

24
O unealtă din os de elefant, veche de 480.000 de ani, descoperită în Europa
24

14
Luna oferă o perspectivă unică asupra radiaţiei Pământului (studiu)
14

26
Omenirea nu este pregătită pentru a face faţă creşterii temperaturilor extreme (studiu)
26

















Comentează