Ce înseamnă 'Acordul din Alaska', propus de Putin: Harta Europei se schimbă radical, iar Ucraina va fi efectiv feliată

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-08-2025 12:00

Actualizat: 10-08-2025 15:00

Article thumbnail

Sursă foto: Hepta.ro

Donald Trump și Vladimir Putin se vor întâlni, pe 15 august, în Alaska, acolo unde se va negocia încheierea războiului din Ucraina. Vladimir Putin vine cu o serie de cerințe maximale, care ar presupune o schimbare a hărții Europei, pentru că Ucraina ar urma să piardă peste 20% din actualul teritoriu.

Vladimir Putin dorește ca Kievul să cedeze Moscovei toate teritoriile ucrainene ocupate de Rusia – aproximativ 20% – și ultima parte a regiunii Donețk, care este încă controlată de Ucraina, potrivit SkyNews.

În schimbul unui armistițiu, linia frontului ar fi înghețată în Zaporojie și Herson, din care Rusia ocupă 74%, și Luhansk, unde Rusia a ocupat 99%, au declarat pentru Wall Street Journal oficialii informați cu privire la propunere.

content-image

Acestea sunt condiții pe care Volodimir Zelenski le-a respins și care vor fi discutate în cadrul unui summit între Putin și Donald Trump, pe care liderii europeni l-au respins ca fiind ilegitim.

Oficialii europeni i-au spus vicepreședintelui JD Vance că deciziile privind Ucraina nu pot fi luate fără ca Ucraina să fie prezentă, în cadrul unei reuniuni desfășurate în Kent.

Summitul cu Putin a arătat cât de vulnerabil era acesta la presiunile SUA după ce Trump a amenințat cu sancțiuni, a declarat pentru WSJ un consilier principal al unui lider european.

Trump vrea să-l invite și pe Zelenski la întâlnire

Casa Albă ia în calcul invitarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la negocierile de pace din Alaska, programate pe 15 august, în aceeași zi în care președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin urmează să se întâlnească, informează NBC News.

Trump a anunțat vineri că el și Putin se vor întâlni în Alaska, pentru a discuta propunerea liderului rus privind un plan de încetare a focului, care ar presupune oprirea ostilităților în schimbul cedării de către Kiev a teritoriilor din est către Rusia.

Zelenski a respins ferm ideea de a ceda vreo parte din teritoriul ucrainean pentru a pune capăt războiului, avertizând că un acord de pace dezavantajos ar duce, în cele din urmă, la refacerea forțelor Rusiei și reluarea invaziei.
Discuții la Casa Albă privind participarea lui Zelenski

Un oficial de la Casa Albă a declarat pentru NBC News că „toată lumea speră foarte mult ca acest lucru să se întâmple”, referindu-se la prezența lui Zelenski în Alaska.

Un alt oficial de rang înalt a oferit însă o versiune diferită, spunând publicației că „președintele rămâne deschis unui summit trilateral cu ambii lideri. În acest moment, Casa Albă se concentrează pe organizarea întâlnirii bilaterale solicitate de președintele Putin”.

Europa cere ca Ucraina să fie parte la negocieri

Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis în noaptea de sâmbătă spre duminică un comunicat comun în care salută eforturile lui Trump pentru pace, subliniind totodată necesitatea menţinerii sprijinului pentru Ucraina şi a presiunii asupra Rusiei.

"Împărtăşim convingerea că o soluţie diplomatică trebuie să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei şi Europei", au spus ei în comunicat.

"Suntem de acord că aceste interese vitale includ necesitatea unor garanţii de securitate robuste şi credibile care să permită Ucrainei să îşi apere eficient suveranitatea şi integritatea teritorială", se arată în comunicat, adăugând: "Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina".

În comunicatul semnat de preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz, premierul polonez Donald Tusk, prim-ministrul britanic Keir Starmer, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele finlandez Alex Stubb, liderii europeni afirmă că "rămân angajaţi faţă de principiul conform căruia frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă" şi că "linia de contact actuală (linia frontului) ar trebui să fie punctul de plecare pentru negocieri".

Ei au subliniat că negocierile pot avea loc doar în contextul unui armistiţiu sau al reducerii ostilităţilor.

Iniţiativa preşedintelui american a declanşat o intensă activitate diplomatică. Preşedintele ucrainean a avut convorbiri telefonice cu Emmanuel Macron şi cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

La rândul său, ministrul britanic de externe, David Lammy, i-a primit sâmbătă la Londra pe vicepreşedintele american JD Vance, pe şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, şi pe fostul ministru ucrainean al apărării, Rustem Umerov, precum şi consilieri europeni pe probleme de securitate naţională, pentru "a discuta următorii paşi către pace în Ucraina".

Preşedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a avut la rândul său o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri