Scandalul "Panama Papers" are ceva în comun cu documentele secrete făcute publice de WikiLeaks în 2010 şi cu dezvăluirile fostului expert Edward Snowden despre NSA (Agenţia naţională americană pentru securitate) în 2013: puterea unui singur individ de a genera "transparenţă forţată" în orice instituţie, graţie progreselor tehnologice, comentează sâmbătă EFE într-un amplu material.
"Panama Papers" reprezintă cea mai mare scurgere de informaţii din istoria jurnalismului din punctul de vedere al volumului de date: cele 11,5 milioane de documente depăşesc cu mult cele 1,7 milioane de arhive pe care Snowden le-a făcut publice în 2013 pe tema spionajului la nivel global pe care îl practica NSA.
Cei 2,6 terabiţi de documente provenind de la cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca şi pe care o singură sursă anonimă le-a predat cotidianului german Sueddeutsche Zeitung eclipsează cei 1,7 gigabiţi cât ocupau documentele diplomatice şi militare clasificate de SUA pe care soldatul Bradley Manning le-a pus la dispoziţia WikiLeaks în 2010.
"Fie că vorbim despre WikiLeaks, fie că vorbim de Snowden sau de 'Panama Papers', aceste scandaluri implică de fiecare dată tot mai multă informaţie. Şi asta pentru că volumul de date în posesia cărora poate intra o persoană decepţionată, una singură, este pur şi simplu enorm", a declarat pentru agenţia spaniolă de presă Ian Bremmer, expert în riscuri politice la Universitatea din New York şi preşedinte al firmei de consultanţă Eurasia Group, potrivit Agerpres.
Progresele tehnologice înregistrate în fabricarea CD-urilor şi al unităţilor USB "au făcut mult mai uşoară 'înmagazinarea' unei cantităţi imense de informaţii", aminteşte la rândul său John L. King, expert în infrastructură cibernetică la Universitatea din Michigan, pe pagina web a acestui centru.
Bremmer explică faptul că "mereu au existat informatori, ziarişti de investigaţie şi scandaluri", însă "tehnologia se schimbă" şi, odată cu ea, se schimbă şi "capacitatea indivizilor de a produce pagube, de a genera o transparenţă forţată" în instituţiile pe care le consideră nedrepte.
Cele trei scandaluri se diferenţiază în ceea ce priveşte procesul de publicare: WikiLeaks a divulgat practic fără niciun filtru documentele pe care le-a obţinut de la sursa sa, iar Snowden a lucrat cu un singur ziarist, Glenn Greenwald, pentru ca mai apoi să distribuie rezultatul către mai multe media. "În acest caz, ceea ce este remarcabil este faptul că jurnalişti de la peste o sută de publicaţii au lucrat la subiect timp de un an şi cu toate acestea nu s-a scurs niciun fel de informaţie (înainte de data stabilită de cei care au contribuit la anchetă), cu atâţia şi atâţia reporteri lucrând la subiect şi cu atâtea documente", a spus Bremmer.
"Motivele indivizilor (care filtrează date) pot varia în mod radical: unii pot fi interesaţi în a face dreptate, în timp ce alţii vor să se răzbune, ba chiar pot exista şi indivizi cu probleme psihice", susţine Bremmer. Însă dacă sursa anchetei "Panama Papers" reuşeşte să-şi păstreze anonimatul şi "se creează percepţia potrivit căreia a lucra cu ziarişti din medii tradiţionale îţi permite să nu fi identificat, atunci acest lucru îi va încuraja serios pe viitorii informatori", a adăugat el.
Potrivit lui Cliff Kupchan şi Andrew Bishop, analişti la Eurasia Group, cele trei scandaluri demonstrează că "instituţiile nu mai sunt protejate de prezumţia de confidenţialitate", iar "băncile centrale şi ministerele de externe vor trebui să-şi asume ideea că nimic nu mai este privat, ceea ce va face aceste instituţii mai puţin eficiente".
"WikiLeaks a fost primul semnal de alarmă, scandalul 'Panama Papers' este de o mie de ori mai extins şi este posibil ca viitorul episod să fie şi mai grav", au scris cei doi într-un articol comun. "În mod paradoxal, faptul că 'Panama Papers' se referă mai degrabă la domeniul financiar, decât la cel politic, îl face mai puţin distructiv decât nişte dezvăluiri pe teme de diplomaţie. Un WikiLeaks 2.0. ar genera probleme uriaşe", au adăugat cei doi analişti.
Bremmer este de părere că deocamdată cel puţin nu este clar dacă scandalul 'Panama Papers' va avea un impact mai mare decât WikiLeaks sau decât dezvăluirile lui Snowden şi aminteşte că scandalul interceptărilor NSA "a influenţat enorm felul în care alte ţări au perceput şi au lucrat cu SUA" şi a generat schimbări în ceea ce priveşte supravegherea comunicaţiilor în interiorul administraţiei americane.
"Cred că scandalul 'Panama Papers' va avea consecinţe pentru mulţi lideri mondiali, în sensul că le vor afecta pentru un timp rata de popularitate, dar nu cred că va produce multe schimbări în politicile" care reglementează evaziunea fiscală, consideră Bremmer. Ceea ce va face este "să complice posibilitatea unei apropieri între Statele Unite şi Rusia", al cărui preşedinte, Vladimir Putin, a acuzat Washingtonul că se află în spatele scurgerilor în presă a informaţiilor care fac o legătură între liderul de la Kremlin şi companiile offshore.
"Americanii sunt ţapul ispăşitor ideal" pentru Rusia, susţine Bremmer, amintind că miliardarul George Soros, aflat în conflict cu Putin, a contribuit cu fonduri la Consorţiul Internaţional al Ziariştilor de Investigaţie (ICIJ), cel care a făcut public scandalul 'Panama Papers'. "Iar acest lucru reprezintă un factor care, însumat altora, face extrem de dificilă o apropiere între cele două ţări", a conchis Bremmer.
Ce au în comun scandalurile 'Panama Papers', interceptările NSA şi WikiLeaks?
Explorează subiectul
Articole Similare

15
Rămășițele ultimului ostatic israelian au fost recuperate
15

44
O companie norvegiană implicată într-un uriaș scandal de corupție - 25 milioane de dolari pentru preşedintele Republicii Congo
44

45
Cablurile submarine din Marea Baltică, în pericol - Finlanda înființează un nou centru de supraveghere
45

1.682
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
1.682

1.868
VIDEO Anchetă: cum microelectronicele pentru rachetele care ucid ucrainenii ajunge în Rusia din Europa
1.868

35
Europa, luna lui Jupiter, ar putea transporta ingredientele vieții în oceanul său subglacial
35

1.879
Europa spune adio gazului rusesc: Uniunea Europeană interzice importurile din Rusia
1.879

16
O astronaută a fost numită 'Australianul Anului 2026'
16

1.767
VIDEO Steagul UE, în prim-plan la parada Indiei - ce urmează după acest gest simbolic. Ursula von der Leyen: 'Va culmina mâine'
1.767

60
Tribunalul din Paris decide în februarie dacă Nicolas Sarkozy va purta din nou brățară electronică
60

50
Fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte va fi audiat de Curtea Penală Internațională pe 23 februarie
50

120
Stare de urgență în Cipru din cauza crizei apei: Apel către populație pentru reducerea consumului
120

4.530
Ministrul Justiției explică cum a evadat omul de afaceri turc care a ucis un polițist de la Rahova: Psihologii i-au dat permisie!
4.530

















Comentează