Curtea Constituţională a României a admis parţial, miercuri, sesizările PNL şi USR privind modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Sursele citate au menţionat că a fost admisă sesizarea cu privire la sancţiunea ce ar urma să fie aplicată deputaţilor indisciplinaţi.
Pe 13 septembrie, Uniunea Salvaţi România anunţa că a depus o contestaţie la CCR cu privire la noul regulament al Camerei, care prevede sancţionarea deputaţilor indisciplinaţi inclusiv prin suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.
Conform USR, schimbarea regulamentului, propusă de deputatul PSD Eugen Nicolicea, "încalcă Constituţia României şi reprezintă un regres" pentru un stat democratic.
În expunerea de motive formulată de USR se arată că textul pe baza căruia a fost instituită sancţiunea contravine prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza I, art. 69 alin. (1) şi în art. 70 din Legea fundamentală, "care configurează regimul mandatului parlamentar în concordanţă cu exigenţele statului de drept".
USR menţionează că, potrivit Constituţiei, deputaţii au dreptul de a depune moţiuni, de a semna moţiuni, de a semna iniţiative legislative, de a avea activitate în comisii. Reprezentanţii formaţiunii susţin că este "absurd să se îngrădească drepturile şi activitatea parlamentarilor USR", deoarece în acest fel se creează un "precedent periculos".
Modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor au fost contestate la CCR şi de Partidul Naţional Liberal.
CCR, decizie de ULTIMĂ ORĂ - Admite sesizările PNL și USR cu privire la Regulamentul Camerei Deputaților
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

59
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
59

398
Doliu în muzică. Chitaristul unei trupe celebre a murit la vârsta de 64 de ani
398

639
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
639

908
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
908

1.372
Duminica Sfintei Cruci 2026. Obiceiuri și tradiții în cea mai importantă sărbătoare din postul Paștelui
1.372

990
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
990

2.153
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.153

2.022
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.022

2.427
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
2.427

2.853
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
2.853

4.837
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
4.837

2.311
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.311

608
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
608
















Comentează