Rusia şi China au condamnat marţi, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, presiunea militară şi economică exercitată de Statele Unite asupra Venezuelei, considerând-o drept "comportament de cowboy" şi, respectiv, "intimidare", notează AFP, potrivit Agepres.
Statele Unite, care începând cu luna august au desfăşurat un important dispozitiv militar în Caraibe, au anunţat recent instituirea unei blocade navale în jurul Venezuelei împotriva petrolierelor pe care le consideră a fi supuse sancţiunilor.
Preşedintele american Donald Trump acuză ţara că foloseşte petrolul, principala sa resursă, pentru a finanţa "narcoterorismul, traficul de persoane, crimele şi răpirile".
Caracasul neagă orice implicare în traficul de droguri şi asigură că Washingtonul încearcă să-l răstoarne pe preşedintele său, Nicolás Maduro, pentru a confisca rezervele de petrol ale Venezuelei, cele mai mari din lume.
"Acţiunile comise de Statele Unite încalcă toate normele fundamentale ale dreptului internaţional", a declarat marţi ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite, Vasili Nebenzia, numind blocada "un act flagrant de agresiune".
"Responsabilitatea Washingtonului este, de asemenea, evidentă în consecinţele catastrofale ale acestei atitudini de cowboy", a adăugat el, în cursul unei reuniuni de urgenţă solicitate de Venezuela, cu sprijinul Rusiei şi Chinei, printre altele.
"China se opune tuturor actelor de unilateralism şi intimidare şi sprijină toate ţările în apărarea suveranităţii şi demnităţii lor naţionale", a declarat la rândul său reprezentantul chinez, Sun Lei.
"Statele Unite vor face tot ce le stă în putinţă pentru a proteja emisfera noastră, frontierele noastre şi poporul american", le-a răspuns ambasadorul SUA, Mike Waltz.
Acesta din urmă a reiterat acuzaţiile formulate de preşedintele american împotriva liderului venezuelean, spunând că "Nicolas Maduro este un fugar căutat de justiţia americană şi şeful organizaţiei teroriste străine +Cartel de los Soles+".
"Cartel de los Soles" este o organizaţie a cărei existenţă rămâne de dovedit, potrivit multor experţi, care sugerează în schimb că este o reţea de corupţie care permite activităţile ilicite.
Guvernul american a majorat la 50 de milioane de dolari recompensa pentru orice informaţie care duce la arestarea lui Maduro, un aliat fidel al lui Vladimir Putin, pe care acesta l-a susţinut încă din primele zile ale ofensivei militare ruseşti în Ucraina.





























Comentează