Orice noi sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei în cazul Skripal trebuie adoptate de guvernele statelor membre, a transmis joi Comisia Europeană, potrivit Reuters, scrie Agerpres.
Deşi UE îşi reînnoieşte sancţiunile asupra Rusiei în legătură cu sprijinul Kremlinului pentru rebelii din Ucraina, ţări precum Austria şi Italia sunt foarte reticente în aprobarea de noi măsuri şi doresc relaţii de afaceri mai apropiate cu Moscova.
Miercuri, premierul britanic Theresa May a acuzat GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse) că s-a aflat la originea atacului cu agent neurotoxic Noviciok împotriva fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia. Potrivit ei, atacul a fost comis de doi ofiţeri ai GRU, împotriva cărora poliţia britanică a emis mandate de arestare. Ea a mai spus că operaţiunea lor fusese, fără îndoială, validată la un nivel înalt al ierarhiei ruse, deasupra GRU.
Cazul Skripal a provocat o gravă criză diplomatică între Londra şi Moscova şi a determinat un val de expulzări reciproce de diplomaţi, în care au fost implicate şi ţări aliate cu Marea Britanie.
Cazul Skripal: Comisia Europeană susține că orice noi sanțiuni ale UE împotriva Rusiei trebuie adoptate de guvernele statelor membre
Articole Similare

509
VIDEO Iranul a atacat puternic ambasadele Israelului: La Abu Dhabi, dronele iraniene au fost oprite extrem de greu
509

1.857
Gardienii Revoluţiei anunţă că au lansat un atac 'de mare anvergură contra inamicului'
1.857

5.575
BREAKING Arabia Saudită a autorizat lovituri împotriva Iranului: Are cea mai puternică armată din lumea arabă
5.575

1.408
Românii care au rămas blocați în Dubai primesc cazare gratis: Drepturile pasagerilor care înfruntă această criză
1.408

3.096
Dragoș Damian: Taci din gură. Nu-l mai înjura pe Donald Trump. Măcar azi taci din gură
3.096

5.785
VIDEO Iranul a lovit devastator în Ierusalim: Sunt morți și zeci de răniți, după ce o rachetă a lovit Beit Shemesh
5.785

10.990
Putin și Arabia Saudită au luat o decizie cu mare impact la nivel mondial, după ce a început războiul din Iran
10.990

47
VIDEO Sărbătoare pe străzile din Londra: Iranieni și israelieni dansează împreună după eliminarea lui Ali Khamenei
47

7.714
Marele Ayatollah Naser Makarem Shirazi a declarat Jihad împotriva SUA: Cheamă toți musulmanii la războiul sfânt
7.714

7.234
Rachete iraniene lansate spre Cipru: Londra intră în alertă. Ce spun experții despre un posibil risc pentru România
7.234

312
Marea Britanie intră în luptă. Doboară dronele iraniene care amenință interesele Regatului Unit în Orientul Mijlociu
312

3.744
VIDEO Este nebunie pe străzile din America: Iranienii au ieșit în stradă și îi mulțumesc lui Donald Trump
3.744

2.095
VIDEO Israelul publică imagini cu atacul la scară largă în capitala Iranului
2.095

















Comentează