Un bărbat din satul Simila, comuna Zorleni, este anchetat de poliţişti după ce fiica sa, în vârstă de 15 ani, a reclamat că a fost lovită cu biciul de acesta, în timpul audierilor reieşind că adolescenta ar fi fost în trecut abuzată sexual şi ameninţată de individ, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
''Pe data de 13 octombrie, minora a depus o sesizare la Poliţie în care a povestit că a fost lovită cu biciul, poliţiştii demarând cercetări pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe'', a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Potrivit anchetatorilor, după ce pe parcursul audierilor fata a mărturisit că a fost abuzată sexual de tată, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, precum şi loviri şi alte violenţe. Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au decis cercetarea suspectului în stare de libertate.
Caz șocant în Vaslui: Fată de 15 ani, biciuită și abuzată sexual de propriul tată
București
16°C
Articole Similare

853
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
853

853
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
853

1.162
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.162

42
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
42

2.634
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.634

1.558
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.558

2.931
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.931

121
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
121

1.402
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.402

2.040
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.040

44
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
44

105
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
105

3.209
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.209

















Comentează