Un preot de la eparhia din Todi, în centrul Italiei, i-a solicitat superiorului său, la sfârşitul slujbei, să-i permită să-şi atârne sutana în cui pe motiv că este îndrăgostit, relatează marţi AFP, potrivit Agerpres.
''Inima mea este îndrăgostită, chiar dacă nu am avut niciodată posibilitatea de a încălca promisiunile făcute. Vreau să încerc să trăiesc această dragoste'', i-a declarat Riccardo Ceccobelli superiorului său, episcopul Gualtiero Sigismondi, potrivit unui comunicat al eparhiei.
Preotul, despre care cotidianele naţionale au relatat marţi, a fost suspendat şi au fost demarate formalităţile pentru a se putea întoarce la statutul de laic, potrivit aceleiaşi surse.
''Toată recunoştinţa mea faţă de don Riccardo pentru serviciul îndeplinit până în prezent. Şi, înainte de toate, îi doresc sincer ca această alegere, făcută în deplină libertate după cum mi-a spus el însuşi, să-i asigure pacea şi serenitatea'', a declarat episcopul Sigismondi.
Preotul a dat asigurări că alegerea pe care a făcut-o a fost dificilă deoarece iubeşte şi respectă Biserica.
''Nu pot continua să fiu consecvent, transparent şi corect cu ea (Biserica, n.a.), aşa cum am fost întotdeauna până acum'', a explicat el, citat în comunicat.
Aceste ''mărturisiri'' au fost rostite în faţa enoriaşilor şi în prezenţa episcopului la liturghia de duminică.
Potrivit Corriere della Sera, ''toată lumea era la curent" în această mică localitate din apropiere de Perugia, ''informaţiile circulau, don Riccardo fusese văzut cu o femeie''.
Nici media, nici comunicatul eparhiei nu menţionează informaţii cu privire la identitatea femeii pentru care Riccardo Ceccobelli a renunţat la haina preoţească, notează AFP.
Caz inedit în Italia - Un preot a cerut să fie suspendat pe motiv că este îndrăgostit
București
6°C
Articole Similare

123
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
123

729
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
729

552
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
552

946
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
946

2.144
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
2.144

2.148
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.148

845
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
845

2.185
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.185

1.501
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.501

2.333
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.333

3.221
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
3.221

1.524
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.524

2.892
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
2.892
















Comentează