Casa Albă a avertizat, duminică, că vor exista "consecinţe" pentru Rusia dacă opozantul Aleksei Navalnîi, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat, va muri, relatează AFP, conform AGERPRES.
"În ceea ce priveşte măsurile specifice pe care le vom lua, studiem diferite tipuri de costuri pe care le vom impune, şi nu le voi dezvălui public în acest stadiu dar am indicat că vor exista consecinţe dacă dl Navalnîi moare", a declarat Jake Sullivan, consilier pentru securitate naţională al lui Joe Biden, pe canalul CNN.
"Ne-am aliat într-un prim moment cu Uniunea Europeană şi cu numeroase democraţii din lume care ne împărtăşesc opinia pentru a impune sancţiuni drept răspuns la ceea ce guvernul rus i-a făcut lui Navalnîi, drept răspuns la utilizarea unei arme chimice împotriva lui, ceea ce este contrar legilor internaţionale", a explicat Jake Sullivan.
"În al doilea rând, am informat guvernul rus că ceea ce i se va întâmpla dlui Navalnîi, pe care l-au încarcerat, va fi responsabilitatea lor şi că vor fi traşi la răspundere de comunitatea internaţională", a adăugat el.
În cadrul intervenţiei, Sullivan a fost întrebat de ce Joe Biden nu a menţionat soarta opozantului în discursul său de joi privind sancţiunile impuse Rusiei şi de ce nu a solicitat public eliberarea lui.
"Am estimat că decât să facem declaraţii publice generale, cel mai bun mod de a ataca această problemă este în privat, prin intermediul unor căi diplomatice, direct la nivelurile cele mai înalte ale guvernului rus", a mărturisit consilierul Casei Albe.
Preşedintele american a declarat sâmbătă că soarta lui Aleksei Navalnîi este "total nedreaptă", în cadrul unor scurte declaraţii de presă.
Jake Sullivan nu a spus dacă planul de organizare a unui summit între Vladimir Putin şi Joe Biden va fi anulat în cazul unui deces al lui Aleksei Navalnîi.
Aliaţii opozantului în vârstă de 44 de ani, bolnav şi în greva foamei, au lansat duminică un apel la ruşi să iasă şi să protesteze pe 21 aprilie, "pentru a-i salva viaţa".
Medici apropiaţi de opozant au cerut sâmbătă să li se permită să-l vadă imediat, temându-se că acesta ar putea suferi oricând un atac cardiac letal.
Casa Albă, avertisment fără precedent: Vor exista 'consecinţe' pentru Rusia 'dacă Navalnîi moare'
București
-1°C
Articole Similare

134
Care este bilanțul soldaților americani răniți în timpul războiului dintre SUA și Israel cu Iranul
134

239
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a declarat că vrea bani și tehnologie în schimbul ajutorului acordat țărilor din Orientul Mijlociu pentru a se apăra împotriva dronelor iraniene
239

1.385
Gestul de ultim moment al liderului suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, i-ar fi salvat viața în bombardamentele din Teheran
1.385

364
Țara vecină dă bani șoferilor pentru carburanți, din cauza creșterii prețurilor. Ajutorul financiar va fi oferit atâta vreme cât va fi nevoie
364

666
Când se termină războiul cu Iranul? Începutul lunii aprilie ar putea fi un moment decisiv (Bloomberg)
666

2.281
VIDEO Donald Trump s-a răzgândit. SUA dețin suficient petrol, nu mai au nevoie de Strâmtoarea Ormuz: 'Nici nu are trebui să fim acolo'
2.281

27
Oficial ONU: În Venezuela se practică în continuare tortura şi detenţia ilegală
27

63
În timp ce economiile mondiale tremură, oamenii lui Donald Trump se grăbesc să anunțe încheierea războiului cu Iran în câteva săptămâni
63

850
FOTO Alarmă la Ierusalim: Resturi de rachete au căzut în apropierea locurilor sfinte
850

56
CENTCOM: Aproape 200 de militari americani au fost răniţi până în prezent în războiul cu Iranul
56

2.344
VIDEO Atac cu dronă asupra hotelului Al-Rashid din Bagdad. Cine se afla în interior la acel moment
2.344

1.332
Trump lansează o declarație despre Iran: 'Nu știm cine este liderul lor. Nu avem nicio idee cine sunt'
1.332

95
Liderii a cinci ţări occidentale: O ofensivă terestră israeliană de mare amploare în Liban "trebuie evitată"
95
















Comentează