Ministrul de Interne, Carmen Dan, a avut întâlniri bilaterale la Strasbourg cu membri ai Parlamentului European pe tema priorităţilor din domeniul afacerilor interne ale preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, informează MAI, potrivit Agerpres.
Întâlnirile au avut loc în contextul vizitei de lucru la Strasbourg a unei delegaţii conduse de premierul Viorica Dăncilă pentru prezentarea priorităţilor preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în plenul Parlamentului European.
Ministrul Carmen Dan a discutat cu preşedintele Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European şi cu preşedintele Conferinţei Preşedinţilor de Comisii, precizează MAI într-un comunicat transmis AGERPRES.
În cadrul întâlnirii cu preşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, ministrul român a reiterat angajamentul preşedinţiei României la Consiliul UE de a contribui la avansarea celor mai importante dosare legislative din domeniul afacerilor interne, care au ca reper siguranţa cetăţenilor, şi a solicitat sprijinul membrilor Comisiei LIBE pentru obţinerea de progrese semnificative în cadrul trialogurilor.
Totodată, ministrul român a menţionat eforturile intense care au loc la nivel tehnic în ceea ce priveşte dosarul referitor la asigurarea interoperabilităţii sistemelor de informaţii ale UE pentru gestionarea frontierelor, migraţie şi securitate.
"Pe palierul asigurării securităţii frontierelor externe, ministrul Carmen Dan a reamintit că una dintre priorităţile preşedinţiei României la Consiliul UE este consolidarea mandatului Frontex. Oficialul român a menţionat că preşedinţia României la Consiliul UE va depune eforturi în vederea obţinerii unui acord în cadrul Consiliului pentru a începe trialogurile cu Parlamentul European cât mai curând posibil. În egală măsură a subliniat intenţia de a ajunge la un acord inter-instituţional înainte de sfârşitul legislaturii, atât în ceea ce priveşte Agenţia Frontex, cât şi referitor la modificarea Codului Frontierelor Schengen privind controalele la frontierele interne", menţionează sursa citată.
Potrivit comunicatului, în timpul întrevederii cu Cecilia Wikstrom, preşedintele Conferinţei Preşedinţilor de Comisii şi raportor al Parlamentului European pentru reforma Regulamentului Dublin, ministrul român al Afacerilor Interne a insistat asupra iniţiativelor din domeniul azilului.
"Preşedinţia României la Consiliul UE va continua discuţiile pentru identificarea unor soluţii care să reflecte echilibrul necesar între responsabilitate şi solidaritate, făcând astfel mai eficient Sistemul european de azil. Vom face eforturi să avansăm lucrările, pe baza orientărilor Consiliului European", se mai precizează în comunicat.
Din delegaţia română au făcut parte prim-ministrul Viorica Dăncilă, Carmen Dan - ministrul Afacerilor Interne, Rovana Plumb - ministrul Fondurilor Europene, Teodor Meleşcanu - ministrul Afacerilor Externe, Eugen Teodorovici - ministrul Finanţelor Publice, Marius-Constantin Budăi - ministrul Muncii şi George Ciamba - ministrul delegat pentru Afaceri Europene
Carmen Dan s-a întâlnit la Strasbourg cu membri ai Parlamentului European
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

60
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
60

589
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
589

42
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
42

4.661
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
4.661

2.635
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.635

2.177
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.177

3.442
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.442

3.528
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.528

1.095
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.095

1.482
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.482

126
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
126

722
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
722

2.492
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.492
















Comentează