Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a felicitat, joi, pe cei peste 1.500 de absolvenţi ai şcolilor de agenţi şi subofiţeri ale MAI.
"Momentul de astăzi, unic în viaţa dumneavoastră, este mărturia faptului că alegerea făcută în urmă cu un an - aceea de a urma o carieră în Ministerul Afacerilor Interne - a fost cea corectă. Aţi trecut probele riguroase de la admitere, aţi parcurs etapele de pregătire din şcoală, iar astăzi sunteţi la momentul pe care dumneavoastră şi noi, deopotrivă, l-am aşteptat: intraţi în marea familie profesională a Ministerului Afacerilor Interne", a spus Carmen Dan, potrivit unui comunicat al MAI transmis, joi, AGERPRES.
Ea a arătat că munca în Poliţie, Jandarmerie, la Frontieră sau la Pompieri nu este una uşoară, iar sistemul ordinii şi siguranţei publice are valorile şi principiile lui.
"Dumneavoastră sunteţi de astăzi militari sau funcţionari publici cu statut special ai statului român. Iar pentru a ocupa această demnitate aţi depus un jurământ care vă obligă. Nu faţă de şefii dumneavoastră vremelnici, ci faţă de ţară şi faţă de români", a declarat Carmen Dan.
Potrivit acesteia, România se pregăteşte pentru anul Centenarului, iar promoţia tinerilor este prima care va intra în activitate în acest an.
"Acest lucru are o simbolistică aparte pentru că sunteţi cei mai tineri purtători ai valorilor acestei instituţii în care intraţi şi care presupun, înainte de toate, respectarea legii, loialitate şi integritate", a mai spus Carmen Dan.
Peste 1.500 de absolvenţi ai promoţiei decembrie 2017 ai instituţiilor de învăţământ postliceale aparţinând MAI au participat, joi, la ceremoniile de acordare a gradului de agent de poliţie/sergent major.
Aceştia au început pregătirea în luna septembrie a anului trecut şi reprezintă prima generaţie care a avut programa de învăţământ adaptată reducerii perioadei de şcolarizare de la 2 ani la 1 an, în conformitate cu prevederile pachetului de măsuri dispuse în vederea reducerii deficitului de personal de la nivelul MAI.
Astfel, începând de joi, numărul angajaţilor structurilor MAI va fi suplimentat cu 795 de poliţişti, 342 de jandarmi, 143 de poliţişti de frontieră şi 224 de pompieri.
"Anul viitor vor intra în sistem aproximativ 7.800 de angajaţi, dintre care aproape 6.000 reprezintă promoţiile iulie 2018 şi decembrie 2018 ale instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională. Totodată, conform Memorandumului aprobat în şedinţa de Guvern din luna octombrie, peste 1.800 de persoane vor fi angajate din sursă externă", informează MAI.
În acest fel, se estimează ca deficitul de personal de la nivelul MAI de aproximativ 25.000 să se reducă, în următoarele 12 luni, cu circa 30%, precizează sursa citată.
Carmen Dan i-a felicitat, joi, pe noii absolvenţi ai şcolilor de agenţi şi subofiţeri ale MAI
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

2.501
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
2.501

1.588
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.588

1.711
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.711

2.964
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
2.964

3.229
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.229

1.009
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.009

1.425
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.425

97
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
97

684
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
684

2.343
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.343

1.091
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.091

1.586
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.586

2.091
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.091
















Comentează