Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Afacerilor Interne, Carmen Dan, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
S-au înregistrat 20 de voturi "pentru" şi nouă "împotrivă".
"În perioada în care am fost ministru, am urmărit să exercit cât de bine mandatul şi să gestionez cât s-a putut de bine multitudinea de competenţe ale Ministerului de Interne", a spus Carmen Dan, la audierile din comisiile parlamentare, informează agerpres.ro.
Ea a adăugat că, în 2018, rămân prioritare reducerea deficitului de personal, dotarea efectivelor şi îmbunătăţirea cadrului legislativ.
"Activităţile realizate la nivelul MAI au o dinamică aparte, pentru că acest minister este într-o relaţie continuă, cotidiană cu cetăţeanul, o relaţie care are ca fundament nevoia de securitate. Avem o echipă managerială tânără, de aceea astăzi lângă mine sunt şeful Poliţiei Române, şeful Jandarmeriei", a mai spus Carmen Dan.
Ea a vorbit şi despre măsurile luate pentru reducerea deficitului de personal şi a arătat că în 2017 au fost 6.600 de angajări, iar în 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de oameni, ea exprimându-şi speranţa ca, până în 2020, să fie acoperit deficitul de personal.
"Zilele acestea finalizăm o nouă metodologie pentru testarea psihologică a personalului. Ultimele evenimente ne-au determinat să intervenim în acest domeniu. Accentul va fi pus pe cunoaşterea anterioară a personalului, astfel încât în timpul testării psihologice să îşi poată focusa testarea în funcţie de vulnerabilităţile din fişa de semnalare", a afirmat Carmen Dan.
Carmen Dan, aviz pozitiv în Comisia de Apărare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

358
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
358

1.468
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
1.468

1.410
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
1.410

1.185
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.185

40
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
40

22
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
22

22
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
22

1.588
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.588

1.624
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.624

1.799
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.799

729
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
729

70
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
70

183
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
183
















Comentează