Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul unu mondial după victoria sa de la US Open, la începutul acestei luni, va fi capul de afiş al Openului de la Astana, turneu de categoria ATP 500 dotat cu premii totale de 1,9 milioane de dolari, programat săptămâna viitoare în Kazahstan, după ce şi-a luat câteva zile de pauză, a anunţat jucătorul iberic, citat de AFP.
După ce s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis cu echipa Spaniei, în săptămâna care a urmat Openului Statelor Unite de la Flushing Meadows, Alcaraz şi-a luat o pauză de câteva zile, a indicat spaniolul într-o conversaţie pe Instagram cu responsabilii furnizorului său de echipament.
"Mă simt bine, vreau să continui să joc bine şi să rămână numărul unu cât mai mult posibil, dar nu simt nicio presiune deosebită în privinţa clasamentului meu", a spus Alcaraz, care a reluat antrenamentele şi va da startul în Kazahstan unui final de sezon încărcat.
După Astana Open, Carlos Alcaraz va călători la Basel (Elveţia), pe tărâmul lui Roger Federer, care tocmai s-a retras oficial ca tenisman. Spaniolul va juca apoi turneul de la Paris-Bercy şi la Turneul Campionilor de la Torino, în noiembrie, sperând să încheie cât mai frumos un sezon istoric.
În vârstă de 19 ani, Carlos Alcaraz a devenit luna aceasta cel mai tânăr jucător care a urcat pe prima poziţie a clasamentului ATP, de la crearea sa, în 1973, graţie succesului înregistrat la US Open, unde a cucerit primul trofeu de Mare Şlem din cariera sa.
Carlos Alcaraz revine în competiţie la turneul ATP din Kazahstan
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

16
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
16

15
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
15

27
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
27

53
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
53

30
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
30

59
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
59

51
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
51

24
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
24

2.970
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.970

171
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
171

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

87
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
87

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează