Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz (19 ani), numărul 7 mondial, nu va participa săptămâna viitoare la turneul pe iarbă de la Queen's Club din Londra, din cauza unei uşoare probleme la cot, informează Reuters.
Alcaraz a erupt anul acesta în circuitul profesionist, devenind cel mai tânăr jucător din ultimii 29 de ani care atinge sferturile de finală în două turnee de Mare Şlem (US Open 2021 şi Roland Garros 2022).
"După cum ştiţi cu toţii, am fost foarte încântat să joc la turneul de la Queen's, dar o uşoară problemă la cot mă împiedică să fac asta. Sper să fiu acolo în 2023. Ne vedem cu toţii în Marea Britanie peste câteva zile", a scris Alcaraz într-un mesaj postat pe Twitter.
Jucătorul iberic, care a câştigat două titluri consecutive pe zgură, la Barcelona şi Madrid, va încerca să-şi continue forma bună pe iarbă înaintea turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, care va debuta pe 27 iunie.
Carlos Alcaraz nu va participa la turneul de la Queen's
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Andrei Nicolescu face scandal după Rapid - Dinamo. Vrea suspendarea lui Istvan Kovacs
0

617
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
617

912
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
912

87
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
87

39
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
39

137
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
137

34
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
34

79
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
79

101
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
101

287
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
287

1.220
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.220

38
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
38

49
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
49
















Comentează