Carl Hayman, fostul rugbist neo-zeelandez, condamnat pentru abuz asupra unei tinere

Autor: Diana Pană

Publicat: 24-12-2024

Actualizat: 24-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: www.planetrugby.com

Fostul rugbist neo-zeelandez Carl Hayman, care suferă de demenţă, a fost recent condamnat pentru „abuz psihologic” asupra unei tinere de către instanţele din ţara sa, relatează L'Equipe.

Bărbatul a fost obligat să plătească 1 600 de euro victimei pentru prejudiciul cauzat, dar a fost scutit de o pedeapsă mai grea din cauza stării sale de sănătate, potrivit news.ro.

Hayman, în vârstă de 45 de ani, a primit deja o pedeapsă de patru luni de închisoare cu suspendare pentru violenţă domestică în 2019.

Triplul campion european cu RC Toulon (2013, 2014, 2015) a ameninţat că va dezvălui fotografii intime ale victimei.

Fosta extremă dreaptă suferă de demenţă de la sfârşitul carierei sale, problemele neurologice fiind strâns legate de şocurile repetate pe care le-a suferit pe terenul de rugby. Afectat şi de probleme cu alcoolul, el a fost arestat în 2022 pentru conducere sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie de peste patru ori mai mare decât limita autorizată.

Justiţia din Noua Zeelandă l-a plasat pe Carl Hayman sub supraveghere timp de optsprezece luni. Orice nouă abatere în această perioadă îl va duce aproape sigur după gratii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură4°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri