Rusia ar trebui să răspundă asimetric în cazul în care SUA s-ar retrage efectiv din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty, INF), iar una din modalităţile de răspuns ale Moscovei ar putea fi dezvoltarea de rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune, a declarat luni agenţiei de presă RIA Novosti expertul militar Konstantin Sivkov, preşedintele Academiei de probleme geopolitice din Moscova, doctor în ştiinţe militare.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă intenţia SUA de a se retrage din acest tratat, acuzând Moscova de încălcarea prevederilor documentului.
'Este necesar să dezvoltăm pe baza rachetei X-101/X-102 o rachetă cu o rază de acţiune ultra-lungă şi să implementăm aproximativ 400-500 de rachete. Aceasta va genera o ameninţare tocmai în direcţia SUA. Aceste rachete vor fi ieftine, vor fi de dimensiuni relativ mici. În prezent, americanii nu dispun de un sistem suficient de eficient de apărare antiaeriană care să le permită să neutralizeze aceste rachete', consideră Sivkov.
În opinia sa, SUA mizează că, după retragerea din INF, Rusia va încerca să dea un răspuns simetric şi va începe să dezvolte rachete cu rază medie de acţiune, ceea ce va 'atrage lovitura spre Europa'. De aceea, potrivit expertului rus, Rusia trebuie să dezvolte rachete cu rază ultra-lungă de acţiune pentru a 'genera o ameninţare adecvată pentru SUA'. Conform acestuia, raza de acţiune a unei astfel de rachete ar putea ajunge la aproximativ 10.000-12.000 de kilometri.
Duminică, ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov avertizase că în cazul în care SUA continuă să se retragă unilateral din acordurile internaţionale, Rusia va lua măsuri de retorsiune, inclusiv de ordin militar, potrivit RIA Novosti.
Tratatul INF, care aboleşte utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.500 km, a fost semnat în 1987, la sfârşitul Războiului Rece, de către ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan.
Care va fi răspunsul Rusiei la retragerea SUA din INF
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

16
Serbia facilitează crimele de război israeliene prin exportul de arme (raportor ONU)
16

1.973
Teheranul continuă să lovească EAU - O persoană a fost ucisă în urma unui atac la Abu Dhabi
1.973

42
Grevă generală la aeroportul din Berlin: Peste 57.000 de pasageri afectați
42

2.996
SUA declară că au distrus capacitatea de lansare a rachetelor iraniene: Cum de Iranul încă mai trage?
2.996

107
Malaezia denunță acordul comercial cu SUA: Este "nul şi nevalabil"
107

35
Israelul continuă bombardarea Beirutului/ Noi ordine de evacuare în sudul Libanului
35

2.856
Propunerea lui Zelenski pentru SUA: Ar putea schimba radical funcționarea apărării anitiaeriene
2.856

48
Ucraina a primit un set complet de criterii de aderare din partea Uniunii Europene
48

131
Un general american este acuzat că a uitat hărți secrete într-un tren din Ucraina și că a băut până a căzut
131

54
Fost consilier de la Pentagon, implicat în scurgeri de informații
54

70
Consumul de alcool, interzis în restaurantele și cluburile de noapte din Damasc
70

69
Şase ucraineni şi un american, arestaţi în India pentru că au antrenat rebeli în Myanmar
69

83
"Epurare etnică" în Cisiordania - Un rapot ONU dezvăluie câți palestinieni au fost strămutăți în ultimul an: O "amploare fără precedent"
83
















Comentează