Activitatea economică a sectorului privat din zona euro a crescut în ianuarie pentru a opta lună consecutiv, dar evoluţia ascendentă a inflaţiei în sectorul serviciilor ar putea complica politica monetară a Băncii Centrale Europene anul acesta, informează Euronews.
Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică în zona euro, calculat de S&P Global, s-a menţinut în ianuarie la 51,5 puncte (în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de 51,8 puncte), peste pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei. Indicatorul PMI, urmărit cu atenţie de pieţe, prezintă în mod satisfăcător tendinţele şi punctele de cotitură din economie.
Datele preliminare publicate de S&P Global şi Hamburg Commercial Bank (HCOB) arată că economia zonei euro încă este pe un drum de creştere fragil la începutul anului.
"Redresarea încă arată destul de firavă", a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef al HCOB.
Indicele privind activitatea în sectorul serviciilor a scăzut în ianuarie la 51,9 puncte, cel mai redus nivel din ultimele patru luni, de la 52,4 puncte în decembrie, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de 52,6 puncte.
În industrie, indicatorul s-a menţinut uşor sub pragul de 50 de puncte pentru a treia lună consecutiv.
Totuşi, cel mai important motiv de îngrijorare îl reprezintă reaccelerarea inflaţiei în sectorul serviciilor.
Datele preliminare publicate săptămâna trecută de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în decembrie la 2%, de la un nivel de 2,1% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este în linie cu estimărilor analiştilor intervievaţi de Reuters. Aceştia se aşteaptă ca tendinţa să continue în 2026.
Dar raportul PMI din ianuarie arată că presiunile la adresa preţurilor sunt departe de a se atenua.
"Inflaţia în sectorul serviciilor, pe care BCE o urmăreşte cu atenţie, a crescut semnificativ în cazul preţurilor de vânzare, care au ajuns la cel mai ridicat nivel din aprilie 2024. Pentru BCE, aceste date sunt orice, dar nu liniştitoare, a avertizat de la Rubia, sugerând că oficialii simt că abordarea lor prudentă în privinţa dobânzilor este justificată.
BCE se aşteaptă la o artă a inflaţiei de 1,9% în 2026 şi 1,8% în 2027.
Optimismul privind evoluţia zonei euro în acest an este la cel mai ridicat nivel din ultimele 20 de luni, datorită creşterii încrederii în industrie şi sectorul serviciilor.
În Germania, indicatorul Purchasing Managers (PMI) a crescut în ianuarie la 52,5 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, de la 51,3 puncte în decembrie, în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de 51,6 puncte.
"Datele arată per ansamblu un început de an bun. Producţia industrială şi noile comenzi au revenit pe creştere, în timp ce sectorul serviciilor se redresează", a declarat de la Rubia.
În contrast, economia Franţei se confruntă cu dificultăţi. Indicatorul PMI a scăzut în ianuarie la 48,6 puncte, de la 50 puncte în decembrie, sub previziunile analiştilor.
Dificultăţile externe continuă să afecteze afacerile din Franţa, în special exportatorii. "Ameninţarea cu noi taxe vamale din partea SUA, inclusiv de 200% asupra şampaniei franţuzeşti, arată cât de fragil rămâne mediul extern", a apreciat Jonas Feldhusen, economist la HCOB.
Astfel de anunţuri, chiar dacă sunt doar un joc de scenă politic, exacerbează incertitudinile firmelor orientate spre export, care deja sunt afectate de aprecierea euro şi intensificarea concurenţei din China.





























Comentează