Cardinalul ceh Miloslav Vlk, fost opozant al regimului comunist a decedat sâmbătă, la vârsta de 84 de ani, după o luptă cu cancerul, a anunţat arhiepiscopul de Praga, Dominik Duka, transmite AFP preluat de agerpres.
"Cu tristeţe în inimă mă rog pentru sufletul defunctului cardinal Vlk", a scris arhiepiscopul de Praga pe contul său de Twitter, aducându-i un elogiu cardinalului care "a luptat toată viaţa pentru libertate şi toleranţă".
Miloslav Vlk a fost arhiepiscop de Praga şi s-a retras din anul 2010. De asemenea, el fost şi primatul Boemiei între anii 1991 şi 2010.
Vlk s-a născut la 17 mai 1932, la Lisnice (sud-vest). A fost numit arhiepiscop de Praga la 27 martie 1991 şi apoi cardinal de către papa Ioan Paul al II-lea la 26 noiembrie 1994. Între aprilie 1993 şi aprilie 2001, Miloslav Vlk a condus şi Consiliul Conferinţei Episcopale din Europa.
Cardinalul ceh Miloslav Vlk, fost opozant al regimului comunist, a decedat
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează