Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi-a exprimat susţinerea faţă de ideea ministrului german de finanţe Wolfgang Schauble de a taxa carburantul în Europa pentru a finanţa primirea de refugiaţi, scrie sâmbătă Der Spiegel, preluat de AFP.
"O taxă pe carburant, la nivel naţional sau european, ar putea fi o sursă de finanţare posibilă, în special dacă ţinem cont de faptul că preţul petrolului a ajuns la un minim istoric", a declarat comisarul european leton pentru săptămânalul german, potrivit Agerpres.
"Sunt de acord cu dl Shauble, avem nevoie de idei inovatoare în Europa pentru a face faţă crizei refugiaţilor", a adăugat Dombrovskis.
Ministrul german de finanţe a propus în urmă cu două săptămâni ideea unei taxe europene pe fiecare litru de carburant consumat în UE, apreciind că acest lucru ar asigura "mijloacele pentru un răspuns european la chestiunea refugiaţilor", care ajung cu sutele de mii în Europa, şi în special în Germania.
Propunerea, care ar avea drept obiectiv potrivit iniţiatorului "să facă să se mişte lucrurile pe scena europeană", a suscitat vii critici în Germania, inclusiv în rândurile partidului conservator al lui Schauble, CDU, notează AFP.
Carburanţii s-ar putea scumpi: Se anunţă o nouă taxă
București
5°C
Articole Similare

21
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
21

937
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
937

999
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
999

822
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
822

1.194
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
1.194

1.242
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.242

1.982
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.982

2.151
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
2.151

657
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
657

1.397
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.397

1.066
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.066

1.466
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.466

1.788
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
1.788
















Comentează