Barbara Rittner, căpitanul echipei de Fed Cup a Germaniei, a emis joi serioase îndoieli în legătură cu desfăşurarea turneului de Mare Şlem de la US Open, ce ar urma să înceapă la sfârşitul lui august, în condiţiile în care pandemia de Covid-19 face ravagii în Statele Unite, scrie AFP potrivit Agerpres.
"Eu cred în mod realist că sezonul feminin (WTA) va debuta în Europa aşa cum este prevăzut, la începutul, dar uitându-ne la numărul mare de infecţii în Statele Unite, nu văd cum US Open va putea fi organizat la sfârşitul lui august, mai ales din cauza restricţiilor de călătorie", a declarat pentru Berliner Morgenpost fosta jucătoare, aflată la un moment dat pe locul 24 mondial.
"Dacă aş fi jucătoare, nu aş călători acolo", a adăugat directoarea turneului demonstrativ de la Berlin, care se desfăşoară în această perioadă.
Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemia de Covid-19 cu 137.000 de decese şi aproape 3,5 milioane de cazuri confirmate. Miercuri a fost înregistrat un nou record de contaminări în 24 de ore, cu peste 67.000 de cazuri.
În comparaţie, Germania are doar 200.260 de cazuri şi 9.078 de decese.
Circuitul WTA se va relua pe 3 august la Palermo (Italia), după care vor urma turneul de la Praga şi cel de la New York, înainte de startul US Open le 31 august. Circuitul ATP va reîncepe la mijlocul lui august cu un turneu la Washington, care va preceda US Open.
La Bett1 Aces de la Berlin, regulile de igienă sunt respectate scrupulos, aminteşte AFP.
Austriacul Dominic Thiem, numărul 3 mondial şi câştigător al primei părţi a turneului de la Berlin după victoria sa miercuri cu italianul Matteo Berrettini (6-7, 6-4, 10-8), a estimat că US Open este "pe un teren instabil".
Întrebat la rândul său, Berrettini, locul 8 mondial, a răspuns: "Dacă nu este rezonabil pentru mine şi echipa mea, nu vom merge. Mai e însă timp."
Căpitanul echipei de Fed Cup a Germaniei se îndoieşte că US Open va avea loc în acest an
București
11°C
Articole Similare

8
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
8

19
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
19

13
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
13

14
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
14

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

15
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
15

33
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
33

25
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
25

48
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
48

19
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
19

110
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
110

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

139
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
139
















Comentează