Miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogrup) încercau duminică să ajungă la un consens pentru a lansa negocierile cu Grecia asupra noului plan de reforme propus de Atena în schimbul asistenţei de la creditorii internaţionali (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană), după ce sâmbătă discuţiile s-au încheiat după nouă ore fără niciun rezultat, notează DPA.
Atena a solicitat recent un nou ajutor financiar de la zona euro - estimat la circa 74 de miliarde de euro pe trei ani - şi a propus finalizarea unui program de reforme ambiţios.
''Principalul obstacol în calea avansării discuţiilor este lipsa de încredere'', a declarat duminică dimineaţă ministrul de finanţe italian, Pier Carlo Padoan, înaintea celei de-a doua runde a reuniunii Eurogrupului.
Unele state din zona euro susţin că planul de reforme al Greciei ar trebui să fie mai substanţial pentru a fi credibil.
Dintre celelalte 18 state din zona euro (excepţia este Grecia), zece s-au arătat sceptice faţă de noile propuneri ale Atenei, potrivit unui diplomat european, citat de DPA. Cele mai intransigente se dovedesc a fi Germania, Austria, Finlanda şi statele baltice.
''Pe o scară de la 1 la 10, şansele pentru o negociere ar fi acum undeva între trei şi patru'', a declarat ministrul de finanţe finlandez, Alexander Stubb.
''Cred că este relativ improbabil ca noi, Comisia Europeană, să obţinem azi un mandat de a începe negocieri oficiale'' cu Grecia, a declarat duminică dimineaţă vicepreşedintele Comisiei Europene pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis.
''Nu cred că este posibil să ajungem la o înţelegere astăzi. Putem doar lucra asupra unor recomandări către şefii de stat, asta-i tot'', a afirmat, la rândul său, ministrul de finanţe slovac, Peter Kazimir.
Şefii de stat şi de guvern ai celor 19 ţări din zona euro, care se reunesc la Bruxelles la ora locală 16.00 (14.00 GMT), urmează să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali, al treilea astfel de program în ultimii cinci ani.
Capii finanțelor tranșează Grexitul
București
1°C
Articole Similare

121
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
121

886
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
886

1.322
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.322

627
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
627

915
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
915

1.152
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.152

530
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
530

1.614
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.614

986
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
986

3.026
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.026

1.835
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.835

1.373
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
1.373

6.553
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.553














Comentează