Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop, propus de AUR pentru un mandat de judecător la CCR, a afirmat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că este un candidat atipic, iar experienţa sa personală de peste 45 de ani "pe tărâmul dreptului", precum şi calităţile umane arată că poate să-şi aducă o contribuţie bună la instanţa constituţională.
Camera Deputaţilor va desemna marţi un judecător la Curtea Constituţională în condiţiile în care mandatul actualului preşedinte al CCR, Valer Dorneanu, expiră în luna iunie.
"Pentru că sunt un candidat atipic, am să încep cu a cita din respectivul moto de Mihai Eminescu: 'Legile cele mai bune nu pot da decât rezultate rele în mâini deprinse a le viola'. (...) Experienţa mea profesională de peste 45 de ani pe tărâmul dreptului în tripla postură de magistrat până la nivelul Curţii de Apel şi conducător de instanţă, cadru universitar până la nivel de profesor emerit şi avocat timp apreciabil, în care am împletit armonios teoria şi practica dreptului, mă face să afirm cu modestie că am capacitatea şi forţa încă să aduc contribuţie bună la aşezarea decizională care se aşteaptă să intre în competenţa Curţii Constituţionale. Parcursul profesional de până acum m-a dus la cel puţin o dublă constatare. Prima este că judecătorul de la orice instanţă din structura sistemului judecătoresc, precum şi cel din cadrul Curţii Constituţionale reprezintă inteligenţa tăcută a dreptului. El aplică legea, aplică Constituţia", a afirmat Sabău-Pop, conform AGERPRES.
El a adăugat că are şi calităţile umane şi trăsăturile de caracter necesare pentru a ocupa acest post. "Am un format educativ cu un puternic autocontrol", a spus Ioan Sabău-Pop, care a menţionat că este un "profesionist al dreptului", dedicat cu pasiune.
În opinia sa, se impune primenirea atribuţiilor Curţii Constituţionale.
Candidatul propus de AUR la CCR, citat din Eminescu: 'Legile cele mai bune nu pot da decât rezultate rele în mâini deprinse a le viola'
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

2.329
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
2.329

947
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
947

2.286
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.286

2.642
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.642

1.094
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.094

1.459
Radu Miruță, întrebat dacă au ajuns primele echipamente americane la Kogălniceanu: 'Nu știu, în secunda în care discutăm, dacă a venit vreun echipament sau nu'
1.459

2.629
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.629

811
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
811

1.211
Ministrul Apărării, Radu Miruță, dezvăluie ce a vorbit cu Zelenski despre drone: 'Acele modele se vor produce în România'
1.211

3.096
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.096

1.923
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.923

4.905
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.905

2.775
Directorul general al ROMARM trage un semnal puternic cu privire la SAFE! 'Noi nu avem nicio informație că s-ar face producție internă'
2.775
















Comentează