Candidatul de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, şi-a mărit avantajul asupra adversarului său de stânga, Fernando Haddad, în cel mai recent sondaj preelectoral făcut public înaintea scrutinului prezidenţial de duminică din Brazilia, transmite marţi dpa preluată de Agerpres.
Sondajul, realizat de compania Ibope, arată 31% intenţii de vot pentru Bolsonaro şi 21% pentru Haddad.
Un sondaj publicat vineri de Datafolha indica un scor de 28% la 22% în favoarea lui Bolsonaro.
Cei doi se află mult în faţa celorlalţi trei candidaţi şi, cel mai probabil, se vor confrunta în turul secund, pe 28 octombrie.
Sprijinul faţă de Bolsonaro a crescut în pofida manifestaţiilor de sâmbăta trecută împotriva candidaturii sale, la care au participat sute de mii de persoane în mai multe oraşe.
El a fost externat din spital la 30 septembrie, după ce fusese înjunghiat la un miting electoral la începutul lunii. Atacul l-a făcut incapabil să îşi continue campania în public, dar i-a sporit popularitatea.
Jair Bolsonaro a vorbit apreciativ despre dictatura militară din Brazilia dintre anii 1964-1985, a promis că va înarma populaţia pentru a lupta împotriva infracţionalităţii explozive, a adoptat un program ultra-liberal şi s-a pronunţat împotriva avortului.
El a declanşat reacţii de revoltă cu declaraţii considerate sexiste şi rasiste, dar a câştigat susţinere în rândul votanţilor evanghelici şi al altor alegători sătui de scandaluri de corupţie şi de stagnare economică.
Principalul său contracandidat, Fernando Haddad, a intrat în cursa prezidenţială cu doar patru săptămâni înaintea scrutinului, înlocuindu-l pe fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, căruia justiţia i-a interzis să candideze din cauza unei condamnări pentru corupţie.
Candidatul extremei drepte din Brazilia este favorit în scrutinul prezidențial de duminică
București
0°C
Articole Similare

97
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
97

1.241
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.241

721
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
721

1.056
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.056

1.067
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.067

609
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
609

1.477
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.477

93
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
93

3.428
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.428

4.091
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.091

3.238
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.238

102
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
102

5.019
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
5.019

















Comentează