Forţele speciale canadiene şi-au suspendat temporar ajutorul militar în Irak din cauza tensiunilor dintre armata irakiană şi luptătorii kurzi, a anunţat vineri Ministerul Apărării canadian, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Imediat ce va exista o mai mare claritate în relaţiile dintre forţele de securitate irakiene", precum şi în ceea ce priveşte "priorităţile şi sarcinile care trebuie îndeplinite" în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), armata canadiană îşi va relua asistenţa, a declarat Dan Le Bouthillier, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.
Guvernul irakian şi-a suspendat vineri operaţiunile împotriva forţelor kurde în încercarea de a ajunge la o soluţie negociată în criza declanşată de organizarea în regiunea autonomă kurdă a unui referendum controversat privind independenţa.
Canada, ţară membră a coaliţiei internaţionale împotriva grupării Statul Islamic, consideră că este necesar ca eforturile să se concentreze asupra consolidării "progreselor recente" în lupta împotriva organizaţiei jihadiste.
"Forţele de securitate irakiene, împreună cu toţi membrii coaliţiei, au făcut progrese substanţiale în ultimele luni şi controlează în prezent cea mai mare parte a teritoriului lor", a spus Le Bouthillier.
În pofida acestor progrese, "lupta împotriva SI şi a extremismului violent este departe de a se încheia" deoarece luptătorii SI "controlează încă anumite poziţii în Irak", a adăugat el.
În aşteptarea ca Bagdadul şi kurzii irakieni să găsească o soluţie, forţele speciale canadiene îşi încetează misiunea de pregătire şi de asistenţă pentru forţele armate irakiene din nordul ţării.
Cu toate acestea, Ministerul Apărării canadian a declarat că suspendarea temporară nu pune în cauză misiunea sa în cadrul coaliţiei internaţionale, în special misiunea sa de supraveghere aeriană cu cele două avioane Aurora, contribuţia sa în materie de informaţii şi logistică medicală.
Canada îşi suspendă ajutorul militar în Irak din cauza tensiunilor dintre kurzi şi irakieni
București
8°C
Articole Similare

0
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială în China
0

1.010
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.010

42
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
42

2.031
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.031

79
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
79

1.454
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.454

4.175
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.175

2.028
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.028

79
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
79

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.318
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.318

63
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
63

3.418
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.418

















Comentează