Canada intenţionează să primească în următorii doi ani circa 750 de victime ale sclaviei în Libia, dintre care 150 au obţinut deja azil în această ţară nord-americană, a anunţat ministrul canadian pentru Imigraţie, informează AFP preluată de Agerpres.
Numărul de migranţi ce tranzitează Libia pentru a ajunge în Europa a crescut de zece ori după prăbuşirea, în 2011, a regimului lui Muammar al-Gaddafi, potrivit Naţiunilor Unite. Soarta lor a fost adusă la lumină în special în 2017, de numeroasele naufragii ale unor ambarcaţiuni precare în Marea Mediterană şi de difuzarea unui reportaj al postului american CNN, care prezenta o piaţă de sclavi din Libia.
"În 2017, lumea a fost şocată de imaginile atroce cu persoane vândute ca sclavi în Libia. (...) Canada a fost atunci una dintre puţinele ţări care s-au angajat să colaboreze cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) pentru a-i primi pe aceşti refugiaţi şi a le oferi un nou acoperiş", a declarat Ahmed Hussen, ministrul canadian pentru Imigraţie şi fost refugiat originar din Somalia. "Până astăzi am primit peste 150 dintre aceşti refugiaţi, iar în următorii doi ani mai mult de 600 vor ajunge în Canada", a precizat el.
Canada "acţionează de asemenea pentru a primi 100 de refugiaţi din Niger care au fost salvaţi din centre de detenţie a migranţilor din Libia, dintre care mai mulţi au fost victime ale traficului de fiinţe umane", a mai spus Hussen, precizând că "unii au început deja să sosească în Canada".
Un raport confidenţial al ONU, destinat celor 15 membri din Consiliul de Securitate şi consultat de AFP, susţinea în urmă cu un an că traficul de fiinţe umane este în plină expansiune în Libia, pe fondul haosului politic din această ţară, unde forţele guvernamentale se confruntă cu forţele rebelilor.
"Canadienii au fost întotdeauna primitori cu noii veniţi şi această generozitate a contribuit la protejarea celor care fug din calea persecuţiei, a terorii şi războiului", a conchis ministrul.
Canada intenţionează să primească în următorii doi ani circa 750 de victime ale sclaviei în Libia
București
16°C
Articole Similare

11
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
11

46
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
46

44
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
44

2.111
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.111

82
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
82

5.468
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.468

8.048
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.048

95
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
95

8.184
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.184

4.483
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.483

38
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
38

3.281
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.281

11.258
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.258

















Comentează