Premierul canadian Justin Trudeau este de acord cu găzduirea unei bule într-un oraş canadian pentru echipele care participă în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), ce pregăteşte reluarea sezonului, atât timp cât autorităţile sanitare dau undă verde, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Vancouver, Edmonton şi Toronto sunt luate în considerare de NHL pentru a găzdui una dintre cele două bule care vor organiza meciuri din play-off-ul Cupei Stanley, care ar urma să debuteze la începutul lunii august.
''Noi ne simţim confortabil să punem în mişcare o bulă într-unul din cele trei oraşe canadiene care au cerut acest lucru. Evident, decizia trebuie luată de NHL, de oraşele şi de provinciile din jurisdicţie, dar Canada este deschisă în măsura în care autorităţile locale de sănătate agreează ideea'', a declarat premierul Trudeau.
Premierul canadian a adăugat că graniţa cu SUA va rămâne închisă pentru călătoriile neesenţiale până cel puţin în data de 21 iulie, dar această decizie nu afectează jucători NHL şi unii au putut să meargă la echipele lor.
Cele 24 de echipe din NHL vor putea relua cantonamentele din data de 10 iulie, urmând să participe apoi la faza revizuită a play-off-ului campionatului. Din 8 iunie, echipele din NHL au primit acceptul de a redeschide facilităţile de antrenament, la care să participe grupuri mici care să nu depăşească şase jucători în acelaşi timp.
Durata cantonamentelor şi data de reluare a sezonului vor fi stabilite ulterior în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus.
La începutul lunii, NHL a dezvăluit un plan de reluare a campionatului, care pune capăt sezonului regulat, ce mai avea trei săptămâni şi jumătate, şi trecerea directă la un play-off mărit la 24 de echipe, cu meciuri disputate în două locaţii cu porţile închise, după modelul bulelor din NBA.
Canada este de acord cu organizarea unei bule pentru meciurile din NHL
Explorează subiectul
Articole Similare

20
Răzvan Lucescu, după ce a calificat-o pe PAOK în finala Cupei Greciei: Avem o motivație uriașă să câștigăm
20

6
Sorin Cârțu, un nou atac la FCSB: E cusută cu ață albă și am voie să cred că nu este o coincidență
6

6
Campioana CSM Oradea încheie participarea în grupele Ligii Campionilor la polo cu o înfrângere
6

7
Răzvan Lucescu, în finala Cupei Greciei cu PAOK Salonic
7

15
Universitatea Cluj şi Metalul Buzău, în sferturile Cupei României - Rezultatele
15

5
Vasile Marian Gîtlan şi Darius Şerban, locul 17 la sanie dublu masculin
5

19
Raluca Strămăturaru şi Carmen Manolescu, locul 9 la sanie dublu feminin la JO
19

52
FOTO Lindsey Vonn, după ce i s-a făcut a treia operaţie la piciorul fracturat în urma căzăturii de la JO
52

44
U BT Cluj s-a calificat în optimile BKT EuroCup
44

63
CIO îl roagă pe ucraineanul Heraskevich să concureze la Jocurile Olimpice fără casca prin care omagiază sportivi ucişi în Ucraina
63

1.666
Mihai Rotaru a suferit un accident la schi. Și-a fracturat clavicula şi are mai multe fisuri la coaste
1.666

74
Julia Simon, medalie de aur la biatlon 15 km individual. Românca Anastasia Tolmacheva a ocupat locul 72
74

41
Moment istoric la Rotterdam. Wawrinka a învins cu adversar cu 23 de ani mai tânăr
41

















Comentează