Peste o tonă de cocaină pură provenită din Argentina a fost confiscată în portul Montreal şi în sudul provinciei Ontario, a anunţat luni poliţia canadiană, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Valoarea drogurilor este estimată la 60 de milioane de dolari canadieni (40 de milioane de euro), însă valoarea lor ar fi fost patru ori mai mare în condiţiile în care ar fi vândute pe stradă, a declarat poliţia din Ontario.
Trei locuitori din Ontario au fost arestaţi şi acuzaţi în legătură cu această captură de droguri, una din cele mai importante din istoria poliţiei din Ontario.
Ascunsă în containere, cocaina a fost transportată pe nave până în portul Montreal în vederea distribuirii sale în provincia Ontario.
Cocaina a fost descoperită în suburbia Hamilton, la sud de Toronto, precum şi în portul din Montreal, într-un depozit al Agenţiei serviciilor de frontieră a Canadei, potrivit unui comunicat al poliţiei.
Canada a confiscat o tonă de cocaină provenită din Argentina, în valoare de 40 de milioane de euro
București
16°C
Articole Similare

0
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
0

18
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
18

702
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
702

39
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
39

67
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
67

61
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
61

2.649
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.649

99
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
99

6.038
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.038

9.756
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
9.756

103
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
103

8.491
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.491

4.616
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.616

















Comentează